Popularitatea TikTok crește în rândul politicienilor europeni, în ciuda temerilor legate de securitate (Reuters)
Rețeaua socială TikTok este ținută sub observaţie în Occident din cauza temerilor că datele utilizatorilor din aplicaţia deţinută de compania ByteDance, cu sediul la Beijing, ar putea ajunge în mâinile guvernului chinez. Cu toate acestea, în contextul apropierii alegerilor europene din iunie, politicienii tradiţionali se tem să nu cedeze teren în faţa partidelor mai noi, care au exploatat cu succes formatul video scurt, relatează Reuters.
Agenţiile de securitate din Germania, de exemplu, au avertizat în privinţa utilizării aplicaţiei, din cauza temerilor că aceasta ar putea transmite date către guvernul chinez sau ar putea fi folosită pentru a influenţa utilizatorii. Asta nu l-a împiedicat însă pe cancelarul Olaf Scholz să-şi deschidă în această săptămână un cont pe TikTok pe care a publicat o primă înregistrare video, urmând exemplul preşedinţilor american Joe Biden şi francez Emmanuel Macron, scrie News.ro.
De asemenea, când Simon Harris a devenit premierul desemnat al Irlandei, în martie, el a apelat la platforma favorită pentru a se exprima: TikTok. Într-un videoclip cu „MULŢUMESC” scris cu litere galbene, cel care între timp a devenit, marţi, cel mai tânăr Taoiseach al Irlandei, a povestit celor 95.000 de urmăritori ai săi despre ascensiunea sa de la un „adolescent capricios şi irascibil”, care se supăra din cauza lipsei de ajutor educaţional pentru fratele său autist. Harris, supranumit uneori „TikTok Taoiseach”, face parte din avangarda politicienilor europeni care au adoptat platforma socială deţinută de chinezi, calculând că nevoia de a ajunge la alegătorii mai tineri depăşeşte preocupările legate de securitate.
În SUA, Congresul vrea să forţeze vânzarea platformei de către proprietarul său chinez sau să o interzică din magazinele de aplicaţii. Preşedintele Joe Biden, deşi are cont pe TikTok, i-a transmis omologului său chinez Xi Jinping îngrijorarea pe care SUA o au în legătură cu platforma.
Macron are 4 milioane de urmăritori
TikTok spune că toate alarmările în legătură cu securitatea datelor sunt nejustificate şi că nu colectează mai multe informaţii decât o fac alte aplicaţii. În încercarea de a linişti îngrijorările, a lansat anul trecut un site pentru a stoca datele utilizatorilor europeni la Dublin şi a angajat o firmă terţă de securitate pentru a monitoriza fluxurile de date.
ByteDance a negat utilizarea produsului său pentru spionaj, în timp ce guvernul chinez a negat, de asemenea, orice intenţie în acest sens.
Premierul irlandez Harris, în vârstă de 37 de ani, a fost unul dintre primii politicieni din ţara sa care au adoptat TikTok-ul, în martie 2021, producând videoclipuri care variau de la un rezumat bugetar de 60 de secunde, cu fundal muzical, până la imagini în care îşi face o ceaşcă de ceai când se uită la fotbal.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
Un alt politician care a mizat pe puterea TikTok-ului este preşedintele francez Emmanuel Macron, care se mândreşte cu 4 milioane de urmăritori de când s-a alăturat TikTok, în 2020.
„Epidemia” s-a extins în Germania
În Germania, este o tendinţă mai nouă ca politicienii de rang înalt să îmbrăţişeze TikTok-ul, ministrul sănătăţii, Karl Lauterbach, devenind primul dintre miniştii ţării care şi-a deschis un cont, în luna martie. „Revoluţia la TikTok: începe astăzi”, a declarat el. „Nu putem lăsa reţelele sociale în seama AfD”, a spus el, referindu-se la partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), care a urcat vertiginos în sondaje, devenind al doilea cel mai popular partid din Germania.
Luni i s-a alăturat şeful său, cancelarul german Olaf Scholz, care şi-a lansat propriul cont de TikTok şi a declarat pe X: „Nu voi dansa. Promit”. Comentariul pentru primul său videoclip de pe TikTok, pe un fundal sonor sugerând ceva ghiduş, suna aşa: „Suntem la fel de surprinşi ca şi voi! (Şi da, cancelarul chiar este pe TikTok acum)”.
Alţi miniştri de top din Germania au deja de mult timp o prezenţă consacrată pe alte reţele sociale, inclusiv Scholz, dar şi ministrul de finanţe, ministrul economiei şi ministrul de externe, care au toţi conturi de Instagram, la fel ca şi „pionierul” Lauterbach.
Atingerea tinerilor alegători este deosebit de urgentă, deoarece în Germania, tinerii de 16 ani pot vota la alegerile europene din iunie.
Partidele mainstream, în modul „panică”
Dintre partidele germane, AfD domină TikTok. Partidul are 411.000 de adepţi, iar candidatul său de top, Maximilian Krah, 41.000. „Aşa că toate celelalte partide democratice intră într-un fel de panică în acest moment pentru a nu lăsa această platformă importantă şi populaţia tânără, tinerii alegători, acestui partid radical”, a explicat consultantul politic Johannes Hillje.
Într-un videoclip, Krah încurajează elevii să-i sfideze pe profesorii de stânga. Într-un altul, este văzut dând sfaturi de întâlniri tinerilor, spunându-le să nu se uite la filme porno sau să voteze pentru Verzi. „Bărbaţii adevăraţi sunt de dreapta, bărbaţii adevăraţi au idealuri, bărbaţii adevăraţi sunt patrioţi”, spune el.
Politicienii din mainstream care doresc să imite un astfel de reach se confruntă cu o dilemă, pentru că sunt, totodată, suspicioşi să folosească o platformă dintr-o ţară autoritară.
Precauții
Lauterbach a declarat că poate avea rezerve faţă de TikTok, dar a recunoscut în acelaşi timp eficienţa acesteia. „Nu dau platformei nicio legitimitate prin utilizarea ei”, a spus el. Dar, pentru a preveni scurgerile de date, el şi-a cumpărat un telefon separat numai pentru utilizarea TikTok-ului.
De asemenea, echipa lui Macron spune că preşedintele francez consideră că utilitatea TikTok şi nevoia de reglementare sunt chestiuni separate. „Nu putem ignora această populaţie, care în marea ei majoritate nu se uită la ştiri la televizor şi nu citeşte presa”, a declarat pentru Reuters un consilier care nu a dorit să fie numit.
Arătând nivelul de îngrijorare în materie de securitate, Marea Britanie şi Austria au interzis anul trecut TikTok de pe telefoanele de serviciu ale angajaţilor guvernamentali.
Greu de ignorat
Dar TikTok devine din ce în ce mai greu de ignorat. Un raport realizat anul trecut de Institutul Reuters pentru Studiul Jurnalismului a constatat că tot mai puţini oameni au încredere în mass-media tradiţionale, tot mai mulţi apelând la TikTok pentru ştiri.
În raport, TikTok a fost reţeaua socială cu cea mai rapidă creştere, fiind folosită de 20% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani pentru ştiri.
În Marea Britanie, cel mai important ministru cu o prezenţă semnificativă pe TikTok este secretarul apărării, Grant Shapps. Când a fost anunţată interdicţia TikTok pe dispozitivele guvernamentale, Shapps a răspuns pe platformă cu un clip din filmul "Lupul de pe Wall Street" din 2013, în care personajul lui Leonardo DiCaprio, Jordan Belfort, declară: „Nu plec, la naiba”.
Shapps a adăugat că nu a folosit niciodată TikTok de pe dispozitive guvernamentale şi că interdicţia este rezonabilă.
Şi Belgia a interzis miniştrilor şi funcţionarilor publici să instaleze TikTok pe dispozitivele lor oficiale, dar politicienii ocolesc această interdicţie prin utilizarea aplicaţiei pe dispozitive separate. Politicienii din partidul guvernamental al Verzilor postează videoclipuri TikTok cu dispozitive care sunt conectate doar la 4G şi care nu au alte aplicaţii instalate, iar telefoanele nu sunt păstrate de politicienii înşişi, ci de angajaţii lor.
„Un alt motiv pentru care ne ocupăm de ea (reţeaua TikTok) este că nu vrem să lăsăm terenul în mâna extremei stângi sau a extremei drepte”, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al Partidului Verde. „Tinerii primesc ştiri prin intermediul reţelelor sociale, iar TikTok este una dintre cele mai mari platforme. Unii politicieni se simt confortabil cu asta, alţii nu”, a conchis reprezentantul partidului belgian.
Editor : C.L.B.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News