Anchetatorii spun că piratul aerului, în vârstă de 58 de ani, ar fi instabil psihic. Împotriva sa au fost formulate nouă capete de acuzare. Bărbatul, cetăţean egiptean, a declarat că a deturnat avionul pentru a-şi convinge fosta soţie, care locuieşte în Cipru, să stea de vorbă cu el. De altfel, în momentul în care s-a predat după 6 ore de negocieri, el le-a dat poliţiştilor o scrisoare adresată fostei soţii.
Ieri dimineaţă, bărbatul a urcat în avionul care a plecat din Alexandria şi se îndrepta spre Cairo. La jumătate de oră după decolare a anunţat că are o bombă asupra sa şi a cerut ca aeronava să se îndrepte spre Cipru. Anchetatorii au descoperit că presupusa centură cu explozibili pe care o purta era falsă, făcută din carcase de telefoane mobile. Iar unul dintre cei 80 de pasageri ţinuţi ostatici, un britanic, le-a trimis prietenilor un selfie în care apare alături de piratul aerului.â