Compania aeriana rusească Aeroflot i-a anulat unui pasager toate bonusurile acordate în urma curselor efectuate pentru încălcarea regulilor, pasagerul luându-și fraudulos la bord pisica supraponderală.
Aeroflot a spus că Mikhail Galin, de 34 de ani, și-a luat motanul - pe Viktor - la bordul avionului SU1702, de la Moscova până la Vladivostok. În conformitate cu regulile companiei, animalele de companie cu o greutate mai mare de 8 kg trebuie să fie duse în compartimentul de bagaje. Pentru că Viktor era prea gras pentru cabina de pasageri, Galin a conceput un plan viclean prin care l-a luat cu el la bord, potrivit BBC NEWS.
Compania aeriană, însă, a aflat că Galin a încălcat regulile și „a luat decizia de a-l scoate pe acest pasager din programul de bonusuri”. „Toți kilometrii adunați în urma călătoriilor vor fi anulati", a precizat compania aeriană într-un comunicat.
Cum a ajuns în cabina pasagerilor motanul gras
Mikhail Galin s-a dat singur de gol că l-a urcat pe Viktor la bord, după ce s-a lăudat pe Facebook. Într-o postare care s-a viralizat, Galin a povestit pas cu pas cum a procedat.
Galin a spus că l-a avut pe Viktor cu el într-o călătorie din capitala Letoniei, Riga, spre orașul din nordul îndepărtat al Rusiei, Vladivostok, care a inclus o escală în Moscova.
Când a încercat să urce în al doilea avion, în capitala Rusiei, personalul Aeroflot i-a transmis că nu-i va permite să-l ducă pe Viktor în cabina de pasageri. „Viktor s-a îngrășat și a ajuns la 10 kilograme, un nivel nepermis pentru cabină”, a scris Galin.
Pentru că era de neconceput să-l trimită pe Viktor la cală, Galin și-a amânat zborul și a luat „decizia strategică de a găsi o pisică similară, dar mai ușoară” pe aeroportul din Moscova.
A doua zi, Galin s-a întors la aeroport cu altă pisică identică, dar mai ușoară. După ce a trecut de check-in, pisica a fost înapoiată proprietarilor săi din aeroport, iar el l-a preluat pe Viktor care avea acum permis de îmbarcare.
Toată pățania trecerea neobservată dacă postarea lui, însoțită de o fotografie cu Viktor și un pahar de vin spumant alături, nu se viraliza. Însă povestea pisicii grase care a călătorit fraudulos în cabina pasagerilor a ajuns, în final, și la urechile celor de la Aeroflot.
Compania a desfășurat și o anchetă, iar pe camerele de supraveghere s-a văzut când Galin a schimbat pisicile.
Într-o altă postare, Galin a spus că acceptă fără nicio problemă pedeapsa companiei.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media