PAȘAPORT DIPLOMATIC. Riskteaterns, teatrul care aduce povești inspirate din viața imigranților
„Am trăit aici mai mult decât jumătate din viaţa mea. Suedia este acum mai mult ţara mea decât este Iranul. Am două ţări. Iran este ţara în care m-am născut şi am crescut, şi Suedia, ţara în care am trăit cea mai mare parte a vieţii mele de adult. Sunt în regulă cu limba, dar atunci când nu eşti născut aici, rămâne ceva în natura ta. Când vorbim despre foc, de exemplu. Când înveţi o limbă, foc înseamnă F O C. Dar în limba natală foc înseamnă atunci când te apropii de unul şi mama ta ţipă NU!. Şi toate acestea, faptul că există un înţeles al cuvintelor, dar sunt şi nişte asocieri pe care le poţi face, fac ca o limbă să nu fie propria ta limbă, dacă nu ai crescut vorbind-o. Dar, sunt în regulă cu limba suedeză şi lucrez cu ea în fiecare zi”, spune Mansour Hosseini.
„Am lucrat în Africa, pentru drepturile copiilor, şi am făcut povestea Cenuşăresei adaptată pentru drepturile copiilor şi a fost văzută de mai mulţi de 50.000 de copii din Ghana şi Nigeria. În toate satele prin care am fost, nu aveau electricitate, aveam propriul nostru generator, puneam lumina şi microfoanele şi oamenilor le plăcea. Mulţi copii din Africa au învăţat despre drepturile copiilor. Nu am putut schimba totul, dar măcar s-au putut gândi la asta, că au drepturi deşi sunt copii. În Iran, în 2009, am început să colectăm poveşti adevărate de acolo şi oamenii ne-au trimis 200-300 de poveşti. Şi le-am numit vocile iraniene. Şi aceste voci iraniene au devenit teatru radiofonic. S-a transmis în cinci limbi, suedeză, engleză, farsi, germană şi turcă. Şi a fost transmis în toată lumea şi oamenii au relaţionat cu aceste poveşti. Cred că teatrul şi arta au mereu datoria să fie de partea oamenilor. Bineînţeles, ar trebui să fie distractiv, dar distracţia nu trebuie să fie lipsită de conţinut”, adaugă el.
Unul dintre cei mai respectaţi membri din conducerea Riskteaterns este o britanica cu un talent special. Şi activitatea ei este la fel de specială, pentru că a reuşit să facă un teatru cu adevărat unic. Josette Bushell-Mingo este director artistic al Riksteaterns şi directorul departamentului Tyst Teate.
„Tyst Teate este un departament de artă scenică în limbajul semnelor în suedeză. Este unic atât în Suedia şi ţările scandinave, dar şi în lume. Este singurul teatru profesionist în limbajul semnelor, pentru persoane fără auz din Institutul Naţional pentru Auz şi suntem în slujba a 10.000 de persoane fără auz, 30.000 de persoane care folosesc limbajul semnelor, una dintre ele sunt şi eu”, spune Josette Bushell-Mingo.
„Scopul nostru este să creăm cea mai interesantă experienţă teatrală pe care o putem crea, ideea este că noi promovăm conceptul de bine pentru toţi, să creăm împreună, indiferent cine suntem şi de unde suntem, aceasta este deopotrivă o viziune politică şi artistică, şi acest lucru îşi are rădăcinile în poporul suedez”, adaugă ea.
Cele 230 de asociaţii culturale care sunt responsabile de conţinutul atât de variat pe care îl oferă publicului Riskteaterns trebuie să aibă totuşi ceva în comun. Brigitta Englin este cea care se ocupă ca fiecare să primească tot ajutorul de care are nevoie.
„Avem această proprietate comună cu 230 de asociaţii împrăştiate în toată ţara. Pentru mine este important să călătoresc şi să aflu care este situaţia în fiecare sat şi oraş unde lucrăm şi cum putem să ne dezvoltăm. Pentru că ei promovează arta scenică şi de asemenea ei au grijă de locaţii, repertoriul, şi contribuie cu o viaţă culturală activă în locurile unde sunt. Aici, în interiorul acestei "case", noi punem la dispoziţie producţii şi de asemenea îi susţinem atunci când este nevoie de promovarea artei scenice şi de asemenea distribuirea acestei arte”, explică directorul executiv Birgitta Englin.
„De exemplu Tyst Teate, este important că putem pune la dispoziţia publicului cultură în limbajul semnelor. Dar este important în egală măsură că putem face artă în limba persană, sau limba arabă, turcă sau finlandeză, care sunt grupuri mari de limbi în grupurile noastre de emigranţi din Suedia”, adaugă ea.
Cele mai apreciate spectacole de artă sunt întotdeauna cele care pleacă de la poveşti reale. Iar cei de la Riskteaterns au un departament care se ocupă de selecţia pieselor care vor fi jucate de actorii emigranţi. Şi criteriile sunt clare.
„Regizorii bun ştiu că, pentru a aduce adevărata fericire şi bucurie într-o piesă, este nevoie de profunzime. Să nu fie tenebroasă, dar fără partea întunecată, fără răsete şi lumină nu ar fi la fel de puternică şi de profundă. Noi vrem să fim capabili să spunem realitatea dură, dar în acelaşi timp să arătăm fericirea şi bucuria. Acesta este unul dintre lucrurile la care chiar ne gândim, pentru că atunci când vorbim despre poveştile unor oameni cu experienţe diferite şi trecut diferit, când poveştile lor sunt prezentate de mijloacele media, sunt mereu mohorâte. Dacă eşti de culoare, ca mine, sau ai altă orientare sexuală, sau aparţii unui astfel de grup, când eşti prezentat în media, de regulă povestea este întunecată. Şi, atunci când avem posibilitatea să povestim despre aceste grupuri, vrem să aducem în faţă lumina şi gloria acestor vieţi de asemenea”, explică dramaturgul Mikael Wranell.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
