Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat vineri un acord care prevedere reducerea la jumătate a preţului pentru cele 250 de milioane de teste COVID destinate ţările în curs de dezvoltare, care vor fi produse în 2021, relatează EFE, potrivit Agerpres.
Preţul unui test COVID se va reduce de la 5 la 2,5 dolari, potrivit acordului. Numărul testelor va reuşi acoperirea a 50% din nevoile ţărilor cele mai vulnerabile.
În aceste ţări se observă, nu doar o lipsă de teste pentru detectarea COVID-19, ci şi a laboratoarelor unde acestea trebuie procesate.
De asemenea, o bună parte din populaţiile acestor ţări locuiesc departe de centrele medicale şi au nevoie de resurse rapide pentru detectarea virusului SARS-CoV-2 şi să evite călătoriile nenecesare.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, este nevoie de aproximativ 500 de milioane de teste de diagnosticare pentru a acoperi nevoile ţărilor în dezvoltare în anul 2021, dintre care 75 % ar trebui alocate centrelor izolate.
În timp ce în ţările dezvoltate numărul testelor zilnice la fiecare 100.000 de persoane se ridică la 252, în ţările cu venituri mici numărul unor astfel de teste este de zece ori mai scăzut, cu doar 24 de teste la 100.000 de persoane, notează OMS.
Citește și: De ce „accesul egal” la vaccinul anti-COVID ocolește țările sărace. Analiză
Editor : B.P.