Omagiu pentru Nelson Mandela. Barack Obama a dat mâna cu Raul Castro, președintele Cubei

Data publicării:
Barack Obama si Raul Castro la Johannesburg pentru omagiul lui Nelson Mandela-AFP Mediafax Foto--

Zeci de mii de sud-africani au venit de la primele ore ale dimineţii să-şi ocupe locul în tribune. Au cântat şi au dansat în amintirea celui considerat părintele naţiunii. Moartea lui Nelson Mandela a adus în acelaşi loc aliaţi, dar şi rivali politici, cum a fost cazul preşedinţilor Statelor Unite şi Cubei.

Pentru o zi, visul de unitate şi egalitate al fostului preşedinte sud-african a fost respectat de toată lumea, iar Barack Obama şi Raul Castro şi-au dat mâna la Johannesburg. Liderul de la Casa Albă a ţinut să precizeze că a ajuns unde este acum datorită luptei duse de Nelson Mandela.

Este o onoare unică să mă aflu alături de dumneavoastră astăzi, pentru a omagia o viaţă fără seamăn. Locuitori ai Africii de Sud, oameni de toate rasele, lumea vă mulţumeşte că ni l-aţi dăruit pe Nelson Mandela”, a spus Barack Obama, preşedintele Statelor Unite.

Toți cei peste 100 de foști șefi de state și de guverne stau la aceeași tribună. Îi găsim aici pe preşedintele Statelor Unite, Barak Obama, președintele Franței, Francois Hollande, îl vedem pe prim-ministru al Marii Britanii, dar şi foştii preşedinti ai Americii, Bill Clinton şi George Bush, dar îl găsim şi pe premierul României, Victor Ponta.

Bill Clinton a venit cu familia şi, printre toţi invitaţii de rang înalt, l-a zărit şi a ţinut să-l salute personal pe fostul preşedinte român, Emil Constantinescu. Ceremonia a fost organizată la Johannesburg, în locul în care, în 2010, Nelson Mandela a apărut pentru ultima dată în public, în cadrul Campionatului Mondial de Fotbal.

Preşedintele Traian Băsescu nu a mers la Johannesburg, dar i-a adus un omagiu lui Nelson Mandela la Bucureşti. Şeful statului a semnat în cartea de condoleanţe deschisă la sediul Ambasadei Republicii Africa de Sud.

„Mandela este un simbol. El a avut capacitatea ca după 27 de ani de pușcărie să fie bun, să concilieze albii cu negrii în Africa de Sud și să dea țării o perspectivă democratică”, a spus Traian Băsescu, președintele României.

Nelson Mandela va fi înmormântat, duminică, în Mvezo, satul său natal. Primul președinte de culoare al Africii de Sud a murit săptămâna trecută, la vârsta de 95 de ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...