Blinken confirmă public contacte între SUA și rebelii din Hayat Tahrir al Sham, care l-au îndepărtat de la putere pe Assad

Data publicării:
Secretarul de stat american, Antony Blinken
Secretarul de Stat american, Antony Blinken. Foto: Profimedia Images

Secretarul american de Stat Anthony Blinken a declarat sâmbătă că oficiali americani au fost în contact direct cu rebelii care l-au îndepărtat de la conducerea Siriei pe Bashar al-Assad, dar fără a oferi alte detalii. Gruparea este desemnată ca teroristă de mai multe state occidentale, inclusiv de SUA, scrie Los Angeles Times.

Blinken este primul oficial american care confirmă public contactele dintre Administrația Biden și Hayat Tahrir al Sham sau HTS, care a condus o coaliție de grupuri armate de opoziție care l-au înlăturat pe Assad de la putere duminica trecută, după un război civil care a început în 2011 cu represiunea brutală a lui Assad asupra protestatarilor prodemocrație.

În cadrul unei conferințe de presă la Aqaba, în Iordania, Blinken nu a dorit să dezvălui detaliile contactelor, dar a declarat că este important pentru SUA să transmită mesaje grupului cu privire la comportamentul său și la modul în care intenționează să guverneze.

„Da, am fost în contact cu HTS și cu alte părți”, a spus Blinken. El a adăugat că „mesajul nostru către poporul sirian este acesta: Vrem ca ei să reușească și suntem pregătiți să îi ajutăm să facă acest lucru”.

Desemnare unei grupări ca fiind teroristă înseamnă impunerea unor sancțiuni severe din partea SUA, inclusiv interzicerea furnizării oricărui fel de “sprijin material”. Cu toate acestea, sancțiunile nu presupun și blocarea discuțiilor dintre oficialii și reprezentanții grupurilor.

Liderul grupului HTS nu a vorbit despre contractele cu SUA, însă a declarat că noile autorități de la Damasc sunt în legătură cu ambasadele occidentale. Oficialii americani spun că liderului grupării a făcut comentarii pozitive în legătură cu drepturile minorităților și ale femeilor, însă subliniază că există o doză de scepticism că aceste viziuni vor fi păstrate pe termen lung. 

 

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri