O fostă cântăreață a unei trupe K-pop a fost descoperită decedată, la vârsta de 28 de ani
Data actualizării: Data publicării:
O fostă componentă a unei renumite trupe de K-pop a fost descoperită decedată, duminică, la vârsta de 28 de ani, a anunţat agenţia sud-coreeană de ştiri Yonhap, care citează surse din poliţia naţională.
Potrivit Reuters, cadavrul cântăreţei Koo Hara a fost găsit în reşedinţa pe care artista o deţinea în Seul. Poliţia sud-coreeană nu a făcut deocamdată declaraţii pe această temă, potrivit Agerpres.
Koo Hara, cunoscută doar sub numele de Hara în mai multe ţări din Asia, a militat de mai multe ori împotriva hărţuirilor şi intimidărilor online. În iunie, la o lună după ce a fost găsită în stare de inconştienţă în reşedinţa ei şi spitalizată, artista a dezvăluit că îi era foarte greu să depăşească episoadele de depresie şi a lansat un apel public prin care i-a rugat pe internauţi să publice mesaje pozitive pe reţelele de socializare.
Koo Hara a debutat în muzică în 2008, în calitate de membră a trupei Kara, alcătuită din cinci cântăreţe. Kara a fost una dintre primele trupe de fete care au contribuit la apariţia stilului K-pop, devenit ulterior un fenomen mondial. Formaţia sud-coreeană avea numeroşi admiratori în Japonia, Coreea de Sud, China şi în alte ţări din Asia.
După ce contractul ei cu o agenţie sud-coreeană de impresariat artistic a expirat, Koo Hara s-a lansat ca artist solo în Japonia, unde a susţinut un concert în această lună.
O altă vedetă a stilului K-pop, Sulli, fostă componentă a trupei de fete f(x), care era o prietenă apropiată a lui Koo Hara şi care a militat la rândul ei împotriva hărţuirii online, a murit în luna octombrie.