Nu au fost niciodată atât de mulți oameni bogați în lume, iar averea lor nu a fost niciodată mai mare ca acum (studiu)

Data actualizării: Data publicării:
valiza cu dolari
Într-un singur an a crescut cu 5,1% numărul bogaților definiți de experți ca fiind cei a căror avere, excluzând reședința principală, depășește un milion de dolari. FOTO: Profimedia Images

Milionarii nu au avut niciodată o perioadă mai prosperă ca acum scrie Le Figaro, care scrie că într-un singur an a crescut cu 5,1% numărul bogaților definiți de experți ca fiind cei a căror avere, excluzând reședința principală, depășește un milion de dolari.

22,8 milioane de persoane au ajuns la o asemenea avere în 2023.

Niciodată nu au fost atât de mulți oameni bogați în lume, iar averile lor nu au fost niciodată atât de mari, datorită creșterii prețurilor la burse, arată rezultatele unui studiu internațional realizat de firma de consultanță Capgemini, potrivit sursei citate.

Averea acestora a crescut, de asemenea, cu active totale estimate la 86.800 de miliarde de dolari, în creștere cu 4,7% față de anul precedent. În ceea ce privește numărul de persoane vizate și averea lor, acestea sunt două recorduri de când Capgemini a început să publice acest studiu anual, în 1997.

Creștere pe bursele din toată lumea

Creșterea averilor a fost posibilă pe fondul creșterii piețelor bursiere din întreaga lume: indicele Nasdaq din SUA a crescut cu 43%, iar S&P 500 cu 24% în 2023, în timp ce la Paris, indicele CAC 40 a crescut cu 16%, iar DAX din Frankfurt cu 20%.

"Acțiunile au crescut în tandem cu piața tehnologică, alimentate de entuziasmul față de inteligența artificială generativă și de potențialul său impact asupra economiei", scrie firma, care a evaluat situația din 71 de țări. Metodologia folosită a fost un sistem de recensământ statistic și o reprezentare grafică numită curba Lorenz.

În 2022, cei mai bogați oameni au înregistrat cea mai mare scădere a valorii averii lor din ultimii zece ani, de data aceasta din cauza unei scăderi a prețurilor la bursă.

Anul trecut, America de Nord a cunoscut cea mai puternică creștere a numărului de milionari individuali cu o majorare de 7,1%, precum și a bogăției (+7,2%), înaintea regiunii Asia-Pacific și a Europei.

Nivelurile de bogăție și creșterea paralelă a inegalității au dat naștere în ultimii ani la numeroase dezbateri privind modul în care se poate asigura o mai bună impozitare a celor mai mari averi. În cadrul G20, Brazilia și Franța fac presiuni pentru un impozit minim global pentru cele mai mari averi. S-ar putea strânge 250 de miliarde de dolari în plus dacă cei 3.000 de miliardari din lume ar plăti cel puțin echivalentul a 2% din averea lor sub formă de impozit pe venit, una dintre ipotezele aflate în discuție.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este adevăratul copil Kinder: Un italian pune capăt confuziei și...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”