Nobelul pentru chimie, decernat unui cercetător născut la Arad

Data publicării:
hell1a s

Premiul Nobel pentru chimie pe 2014 a fost atribuit cercetătorilor Eric Betzig (SUA), Stefan W. Hell (Germania) şi William E. Moerner (SUA), a anunţat, miercuri, Comitetul Nobel din cadrul Academiei regale de ştiinţe din Suedia, potrivit site-ului oficial al acestor distincţii prestigioase.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Cei trei cercetători au fost recompensaţi pentru „dezvoltarea microscopiei cu fluorescenţă de super-rezoluţie”.

Ambasada SUA în România a transmis un mesaj de felicitare lui Stefan Hell.

Separat de Betzig and Moerner, care au lucrat împreună, Stefan Hell a descoperit o modalitate de a depăși actualele limitări ale microscopului și a depistat o nouă modalitate de a studia celulele și de a aduce microscopia la un nivel și mai amănunțit, de ordinul „nano”. A publicat un articol în acest sens în urmă cu 20 de ani, iar în anul 2000 a perfecționat metoda care poartă numele STED.

Cu ajutorul nanoscopiei, cercetătorii pot observa acum viruși, proteine și molecule mai mici de 0,00000002 metri. Sunt posibile astfel urmărirea proteinelor în cazul bolilor Parkinson, Alzheimer, Huntington și se pot urmări chiar proteinele în timpul diviziunii celulare în embrioni.

„Biologia s-a transformat în chimie și chimia s-a transformat în biologie”, au menționat în argumentația lor membrii Comitetului Nobel.

Doctor al Universității Heidelberg, Stefan Hell este director al Institutului Max Planck pentru chimie și biofizică din Göttingen și șef al Centrului german de cercetări în domeniul cancerului din Heidelberg.

Stefan Hell este Doctor Honoris Causa al Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad. Citiți AICI „Laudatio” din partea Universității Politehnice București prezentate cu această ocazie.

Într-un interviu publicat pe site-ul Nobel, Stefan Hell îi sfătuiește pe tineri să gândească dincolo de limite.

Pe contul de Twitter, Comitetul Nobel amintește că Stefan Hell este al patrulea laureat al premiului născut în România. Ceilalți trei laureați sunt Herta Mueller (2009, Literatură), Elie Wiesel (1986, Pace) și George Emil Palade (1974, Medicină).

Stefan Hell a studiat în România până în 1978 

Profesorul Stefan W. Hell s-a născut la 23 decembrie 1962 la Arad. Şi-a petrecut copilăria în comuna Sântana, unde a urmat cursurile şcolii generale între anii 1969 şi 1977. S-a înscris la liceul „Nikolaus Lenau” din Timişoara în 1977, ale cărui cursuri le-a urmat până în martie 1978. În aprilie 1978 a plecat în Germania împreună cu părinţii, stabilindu-se la Ludwigshafen. A urmat facultatea la Universitatea din Heidelberg, unde a obţinut şi titlul de Doctor în Fizică cu calificativul „Suma Cum Laude”.

Imediat după ce a fost făcut anunţul, cercetătorii premiaţi au intrat în direct prin telefon cu jurnaliştii aflaţi în sală, şi le-au explicat sumar în ce constă descoperirea lor.

„Este foarte important, pentru a înţelege cum funcţionează celula şi pentru a înţelege ce a fost greşit în cazul în care o celulă este, într-un fel, distrusă. Este foarte important de înţeles fiziologia la un anumit nivel”, a spus Stefan Hell.

Ce spunea Stefan Hell acum doi ani despre locul nașterii sale

Deși a plecat din România de 36 de ani, Stefan Hell susţine că locul naşterii nu se poate uita niciodată. El a devenit în 2012 Doctor Honoris Causa al Universităţii Vasile Goldiș din Arad. Și declara cu această ocazie:

Deşi a trecut mult timp, locul naşterii este un loc special, care îţi rămâne în suflet oriunde te-ai duce. Nu e doar ce este scris în paşaport, e parte din identitatea fiecăruia. În ciuda celor 34 de ani care au trecut, Aradul şi regiunea acestea unde am petrecut 15 ani din viaţă au rămas parte din identitatea mea şi aşa va fi pentru totdeauna. Mai mult chiar, e locul unde am mers prima dată la şcoală. Primii 8 ani de şcoală i-am petrecut în Sântana, unde am copilărit, unde am întâlnit profesori care au făcut o treabă minunată. (vizibil emoționat) Toţi ştim cât de importantă este copilăria. O bună parte din plăcerea mea de a studia şi cerceta mi-a fost indusă în aceste locuri”.

Laureaţii vor primi câte o medalie din aur şi un premiu în valoare de aproximativ 880.000 de euro. Ei îşi vor primi premiile Nobel în timpul unor ceremonii oficiale organizate la Stockholm şi la Oslo, pe 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea fondatorului premiilor, Alfred Nobel, decedat în 1896.

Ca urmare a performanţelor excepţionale pe care le-a obţinut Prof. dr. med. h. c. STEFAN W. HELL a obţinut următoarele premii şi distincţii:

2000 – Premiul ICO, Comisia Internaţională de Optică (ICO)

2001 – Premiul Helmholtz pentru metrologie (co-laureat)

2002 – Premiul de Inovare al Fundaţiei Leibinger

2002 – Premiul de Cercetare Carl-Zeiss al Fondurilor Ernst Abbe

2002 – Premiul Karl-Heinz Beckurts

2004 – Premiile „Gottlieb Daimler” şi „Karl Benz”, Academia de Ştiinţe „Brandenburg” din Berlin

2006 – Premiul pentru Inovare al Preşedintelui Germaniei

2007 – Premiul „Cozzarelli” conferit de Proc. Natl. Acad. Sc. (Lucrările Academiei Naţionale de Ştiinţe) SUA

2007 – Premiul „Julius Springer” pentru fizică aplicată

2008 – Premiul „Gottfried Wilhelm Leibniz” al Consiliului German de Cercetare (DFG)

2008 – Premiul Statului Saxonia Inferioară

2009 – Premiul Otto „Hahn” pentru fizică

2009 – Doctor honoris causa med., Universitatea din Turku, Finlanda

2010 – Premiul „Ernst Hellmut Vits”

2011 – Premiul Familiei „Hansen”

2011 – Premiul European pentru Ştiinţă „Körber” (Ştiinţe ale fizicii)

2011 – Premiul „Gothenburg Lise Meitner” 2010/2011

2011 – Premiul „Meyenburg” pentru cercetare în domeniul cancerului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”