Magnatul israelian Beny Steinmetz, judecat în Elveţia pentru acte de corupţie. Steinmetz dă vina pe Soros

Data publicării:
Beny Steinmetz

Magnatul israelian Beny Steinmetz a fost pus sub acuzare şi va fi judecat de o instanţă judiciară din Elveţia pentru presupusa oferire de mită în statul Guineea, informează agenţiile de presă Reuters şi Associated Press, citate de Mediafax. În instanţă, Beny Steinmetz a declarat că investigaţia este parte a unui "război politic" și l-a acuzat pe omul de afaceri George Soros că finanţează o campanie împotriva lui, argumentând că dosarul a fost construit pe mărturia falsă a unei femei pe care nu a identificat-o.

Procurorii din Geneva susţin că omul de afaceri Beny Steinmetz şi alţi doi inculpaţi au oferit mită zece milioane de dolari pentru obţinerea unui contract de exploatare minieră în regiunea Simandou, situată în sud-estul statului Guineea. Cei trei sunt acuzaţi că au emis facturi false pentru ascunderea mitei pe care i-ar fi acordat-o soţiei lui Lansana Conté, fost preşedinte al Guineei.

Procurorul elveţian Claudio Mascotto a declarat că cei trei inculpaţi "au promis în 2005, iar ulterior au oferit sau au facilitat oferirea de mită uneia dintre soţiile fostului preşedinte Lansana Conte" pentru a obţine drepturi de exploatare minieră în regiunea Simandou din Guineea în numele companiei lui Beny Steinmetz, Group Resources (BSGR).

Miliardarul israelian Beny Steinmetz, consultantul politic Tal Silberstein şi alţi patru oameni de afaceri au fost plasaţi în arest preventiv, în august 2017, de justiţia din Israel. Acuzaţiile s-au referit la fals, uz de fals, spălare de bani, fraude, abuz de încredere şi obstrucţionarea justiţiei.

Benjamin Steinmetz şi Tal Silberstein au ajuns atunci la un acord cu procurorii, astfel că au fost eliberaţi sub control judiciar. Arestarea omului de afaceri Beny Steinmetz în Israel a avut legătură cu investigaţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) din România, legată de un dosar de retrocedări ilegale.

Beny Steinmetz l-a acuzat în mai multe rânduri pe George Soros că ar afecta interesele sale economice din Guineea. În decembrie 2016, Beny Steinmetz, care deţine controlul asupra unor vaste activităţi miniere în Africa, a fost plasat în arest la domiciliu în Israel în acelaşi dosar.

editor web: Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri