Viktor Orban susține că adversarii Ungariei sunt „imperiul Soros, birocraţia de la Bruxelles şi aliaţii lor”

Data publicării:
Premierul Ungariei, Viktor Orban.
Premierul Ungariei, Viktor Orban. Foto: Profimedia

Adversarii Ungariei vor să folosească criza provocată de război pentru a împinge Ungaria înapoi în epoca Gyurcsány (fost premier în perioada aderării Ungariei la UE), când soarta ungurilor era decisă în străinătate, a spus Viktor Orban, premierul Ungariei, citat de cotidianul Magyar Nemzet.

Potrivit publicaţiei, în cadrul unei reuniuni cu uşile închise a grupului Fidesz-KDNP, Orban a dat vina pe filantropul George Soros, o țintă predilectă a liderilor naționaliști și iliberali.

„Anul acesta are o miză uriaşă, deoarece imperiul Soros, întărit de democraţii americani aflaţi la putere, lansează, ca un Goliat, un atac împotriva presei de dreapta şi a partidelor entuziaste naţionale din majoritatea ţărilor europene care fac adesea politică fără bani. Se poate observa că acolo unde miza este mare, în America, se doreşte ca Trump să fie trimis direct la închisoare, pentru a nu pune în pericol puterea lui Soros şi a democraţilor. Globaliştii au nevoie de Comisia Europeană şi de preşedintele SUA, iar Ungaria este ghimpele în calea acestui obiectiv”, a spus Orban.

El susține că „în prezent, Ungaria este cea mai liberă ţară din Europa”.

„Astăzi, noi, ungurii, suntem liberi să ne decidem propriul destin, fără influenţe. De aceea, vor să ne reducă la tăcere, iar anul acesta încearcă chiar să ne sfărâme. Noi însă nu vom lăsa să se întâmple acest lucru”, a susținut Orban.

El a adăugat că adversarii Ungariei sunt „imperiul Soros, birocraţia de la Bruxelles şi aliaţii lor”.

„Ei sunt cei care ne vor ataca suveranitatea economică, vor să ne desfiinţeze suveranitatea culturală şi vor să ne ia suveranitatea politică. Ne atacă suveranitatea economică atunci când vor să desfiinţeze reducerea cheltuielilor cu utilităţile, când protejează companiile multinaţionale pentru ca acestea să poată creşte libere preţurile şi să facă bani pe seama oamenilor”, a spus Orban.

„Ei vor să ne smulgă din mână instrumentele de reglementare pe care le folosim pentru a proteja familiile. Şi dacă toate acestea nu ar fi fost de ajuns, vor să permită introducerea pe piaţa ungară a cerealelor modificate genetic şi vor, de asemenea, să ne spună de unde şi la ce preţ putem cumpăra energie.

Vor să ne distrugă suveranitatea culturală atunci când vor să introducă cu forţa imigranţi în Ungaria şi chiar să creeze cele mai mari ghetouri de imigranţi din Europa. Vor să ne impună ideologia lor de gen şi chiar vor să ne spună cum să funcţionăm şi ce să predăm în universităţile noastre, excluzând chiar şi studenţii noştri din programele comune de burse europene pentru a-şi atinge obiectivele”, a continuat el.

„Lupta pentru libertatea Ungariei nu se va decide doar la Bruxelles sau în America, ci aici, în Ungaria, în propriile noastre comunităţi, a declarat premierul. Susţinătorii elitei globale nu se află doar în rândurile elitei de la Bruxelles sau ale democraţilor americani, ci şi într-o serie de localităţi din Ungaria, de exemplu, în Budapesta scăpată de sub control, unde domnesc ambuteiajele, mizeria şi haosul. Sau există pseudo civili şi mass-media locale care pretind că sunt independente, care au apărut de nicăieri şi al căror scop este să stârnească tensiuni şi să sperie autorităţile locale cu sentimente naţionale. Cu toţii sunt finanţaţi de la Bruxelles sau prin reţeaua Soros, care crează garnizoane acolo unde forţele naţionale sunt la putere”, a mai susținut premierul Ungariei.

Viktor Orban şi-a încheiat discursul spunând că miza alegerilor europarlamentare şi locale din anul 2024 este păstrarea suveranităţii Ungariei.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri