MAE: NATO reafirmă decizia aliaţilor de a dezvolta sistemul de apărare împotriva rachetelor balistice

Data publicării:
jens stoltenberg Mediafax Foto-BERIT ROALD 1

Jens Stoltengerg / FOTO: MediafaxFoto

Potrivit MAE, în cadrul unei convorbiri telefonice pe care Jens Stoltenberg a avut-o, vineri, cu ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, cei doi au discutat despre anunţurile recente ale Federaţiei Ruse privind dislocarea de bombardiere strategice în regiunea Mării Negre, precum şi alte măsuri menite să dezvolte tehnologii militare sofisticate în răspuns la sistemul NATO de apărare împotriva rachetelor balistice.

Aurescu a arătat că aceste măsuri sunt complet nejustificate având în vedere că Baza de la Deveselu, care va fi integrată în sistemul NATO de apărare împotriva rachetelor balistice, nu vizează Rusia şi este un mijloc de apărare exclusiv împotriva ameninţărilor din afara spaţiului euro-atlantic.

Ministrul român a calificat drept adecvate reacţiile publice ale Alianţei faţă de anunţurile recente anterior menţionate.

La rândul său, menţionează MAE, „secretarul general al NATO a reafirmat determinarea Alianţei de a continua dezvoltarea sistemului NATO de apărare împotriva rachetelor balistice, precum şi de a explica obiectivele sale”.

Şeful diplomaţiei române l-a mai informat pe înaltul oficial NATO cu privire la rezultatele vizitei comune a miniştrilor de externe din România, Polonia, Croaţia şi Ungaria în Muntenegru, care a avut loc, la iniţiativa ministrului român de externe, în perioada 22-23 iulie 2015.

În context, cei doi au discutat despre stadiul reformelor asumate de Muntenegru, din perspectiva admiterii acestui stat în NATO.

Bogdan Aurescu a evidenţiat „eforturile Muntenegrului pentru implementarea reformelor necesare primirii invitaţiei de aderare la Alianţă, precum şi demersurile autorităţilor de la Podgoriţa de a explica publicului muntenegrean avantajele şi beneficiile calităţii de stat membru NATO”.

Secretarul General al NATO a exprimat aprecierea pentru iniţiativa românească, pe care a calificat-o ca pe o contribuţie importantă, care se înscrie în cadrul dialogului intensificat cu Muntenegru decis la Summit-ul din Marea Britanie din septembrie 2014, mai precizează MAE.

Forţele Aeriene ruse intenţionează să staţioneze bombardiere strategice de tip Tupolev în Crimeea, ca modalitate de contracarare a instalaţiilor antibalistice NATO din România, Alianţa Nord-Atlantică condamnând suplimentarea forţelor şi avertizând că ar putea fi periclitată stabilitatea regională.

Potrivit unui oficial din cadrul Ministerului rus al Apărării, un escadron de bombardiere supersonice Tupolev TU-22M3 ar urma să ajungă în Crimeea în curând.

„Capacităţile de atac ale acestor avioane vor spori apărarea în regiunea Mării Negre. Este una dintre măsurile luate ca reacţie la instalarea unor elemente antirachetă la o bază militară americană din România”, a declarat oficialul militar rus, sub protecţia anonimatului, pentru agenţia Interfax.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri