INTERVIU. Fostul însărcinat cu afaceri al SUA la București Mark Taplin, despre vizita lui Barack Obama la București și sosirea unui nou ambasador
Emil Hurezeanu: Bun găsit, domnule Taplin. Ne bucurăm să vă avem din nou alături de noi.
Mark Taplin: Vă mulţumesc pentru invitaţie, sunt foarte fericit să fiu din nou aici, în România, la Bucureşti. Vă mulţumesc foarte mult!
E.H: Vreau să vă mai întreb încă puţin, chinuindu-vă, dar nu prea mult, vorbind limba pe care o ştiţi de copil. Vorbiţi de mai multă vreme româneşte decât majoritatea oamenilor care ne filmează, ne înregistrează aici...
M.T.: Nu este aşa.
E.H.: ... Din anii '60. Spuneţi-mi, aţi terminat cartea pe care la un moment dat aţi vrut să o scrieţi despre România şi care, dacă nu mă înşel, avea şi un titlu provizoriu, „Cinema Dacia”?
M.T. :Acum că am mai mult timp, după ce am părăsit serviciul diplomatic, am făcut din asta o prioritate, să lucrez din greu la acea carte. Ca de obicei, sunteţi foarte bine informat şi cunoaşteţi titlul. A fost inspirat de vechiul cinematograf „Dacia”, de aici din Bucureşti. Obişnuiam să trec cu maşina pe lângă el, astfel încât a devenit un principiu organizatoric. Dar partea serioasă a efortului este că nu cred că există suficiente cărţi scrise în engleză despre România. Sper să-mi combin memoriile cu tot ceea ce ştiu despre România pentru publicul american şi vorbitorii de engleză.
E.H.: Domnule Taplin, s-ar putea să vă amintiţi că noi am fost coautori la un fel de „lovitură de presă” în ianuarie 2009, chiar în ziua inaugurării prezidenţiale, la Washington. Dumneavoastră mi-aţi arătat, mi-aţi prezentat într-un interviu în direct pentru un alt post de televiziune dovada unicei, până acum, vizite a domnului Obama în această ţară, la Bucureşti. Aţi vrea să ne reamintiţi acel episod?
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
M.T.: A fost în 2005, eu ajunsesem cu doar câteva luni înainte în Bucureşti, eram Însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei şi într-o dimineaţă am primit o comunicare în care scria că doi senatori vor ateriza şi, iniţial, s-a spus că vor sta pentru câteva ore. Şi m-am gândit că mai bine m-aş duce la aeroport ca să aflu despre ce este vorba. Unul dintre senatori era un cunoscut de-al meu cu care mai lucrasem înainte şi totodată unul dintre cei mai respectaţi în domeniul afacerilor externe, senatorul Dick Lugar, care acum este pensionar.
E.H.: A condus comisia pentru afaceri externe timp de mulţi ani.
M.T.: Cred că, timp de mulţi ani, a fost unul dintre cei mai informaţi membri ai Congresului despre politica externă americană şi despre această regiune, cunoştea România destul de bine şi alte state din regiune. Era însoţit de o persoană de care auzisem, dar despre care nu ştiam multe, pe care nu o întâlnisem niciodată, senatorul Barack Obama.
E.H.: Din Ohio?
M.T.: Nu, din Illinois. M-am dus la aeroport, mai ales pentru a-l vedea pe senatorul Lugar. M-am bucurat să-l întâlnesc pe celălalt senator şi am ajuns să port o conversaţie foarte interesantă. Dar cred majoritatea oamenilor nu ştiau că, într-un fel, Barack Obama a vizitat România.
E.H.: El a fost pe teritoriu românesc.
M.T.: Da, beam cafea la ..
E.H.: ... aripa Ţiriac a aeroportului.
M.T.: Da, la acel terminal, în timp ce avionul lui era realimentat. Îmi amintesc că el a pus nişte întrebări bune, nu ştia atât de multe despre România ca senatorul Lugar. A râs cu poftă la câteva dintre glumele mele, aşa că l-am plăcut imediat.
E.H.: Prima şi singura dată când a vizitat această ţară?
M.T.: Ştiu că vicepreşedintele Biden a fost aici destul de frecvent, dar el (n.red: Barack Obama) a fost aici înainte de a vizita multe alte locuri din străinătate. De fapt, cred că a fost prima sa călătorie în străinătate ca senator.
„Este remarcabil cât de mult s-a realizat în România”
E.H.: Domnule Taplin, cunoaşteţi destul de bine această ţară. Într-o analiză scurtă, care sunt punctele forte şi cele slabe ale recentelor evoluţii ale României, de când aţi părăsit ţara în 2008?
M.T.: Tocmai m-am întors, am fost plecat timp de șapte ani, deci analiza mea nu este neapărat foarte bună. Mai mulţi oameni mi-au spus în ultimele săptămâni, de când m-am întors, că nu sunt obiectiv în privinţa României, ceea ce este adevărat. Simt multă afecţiune pentru România.
E.H.: Care distorsionează cumva imaginea şi percepţia?
M.T.: Sper că nu. Sper că doar îmi permite să văd lucruri pozitive, acolo unde alţii nu apreciază pe deplin forţa României. Principala idee pe care am încercat să o explic tot timpul prietenilor din Paris a fost despre ceea ce a realizat România din 1989, inclusiv aderarea la cele două organizaţii importante ale lumii occidentale, NATO şi Uniunea Europeană. Este remarcabil. Îmi amintesc din copilăria mea cum era aici în 1960, aşa că am o bază, pentru a face comparaţie. Cred că orice conversaţie despre România trebuie să aibă ca punct de referinţă cât de mult s-a realizat. Şi cred că, din ce în ce mai mult, în ultimii 10 ani, în SUA şi Europa, oamenii au început să aprecieze toţi paşii pozitivi care au fost făcuţi. Este loc de mai bine? Desigur! Cred că economia nu a crescut atât de repede pe cât au sperat unii oameni. Am urmărit postul dumneavoastră de televiziune şi alte posturi de televiziune încercând să aflu despre urmăririle penale ale oficialilor corupţi. Asta, desigur, a fost un factor limitator, problema birocraţiei şi corupţiei, pentru investitorii străini şi alţii care doreau să coopereze strâns cu România.
„Corupţia împiedică investiţiile”
E.H.:Domnule Taplin, probabil aţi auzit că sunt români care se întreabă de ce SUA îndeamnă îndeaproape la o campanie anticorupţie neobişnuit de severă în România? Să fie pentru că America îşi doreşte un partener puternic aici, pentru că ar putea să izbucnească într-o zi un război şi e mai bine să aveţi un partener onest, care nu este corupt, în situaţii dificile? Este un fel de insistenţă din partea americanilor pe acest subiect.
M.T.: Este mai uşor să vorbesc despre perioada în care am fost aici. În primul rând, nu cred că am văzut-o vreodată ca pe o insistenţă a americanilor, dar cred că mulţi prieteni ai României, observatori din afară - aici intră cu siguranţă şi partenerii voştri europeni şi alţii - au simţit mereu că problema corupţiei, de care românii sunt foarte conştienţi, nu doar corupţia din politică, dar şi alte forme de corupţie care ar putea exista, că este un factor de limitare pentru atragerea investitorilor pentru a consolida economia. Nu cred că am considerat-o vreodată ca pe o predică. Am vorbit cu fostul ambasador Guest înainte de a veni în România şi am vorbit despre perioada din timpul mandatului său, pentru că mă interesează şi istoria relaţiilor. Părerea lui este că s-au făcut multe, dar în cele din urmă ţine doar de români. El a vorbit deschis despre corupţie, mulţi alţi ambasadori şi vizitatori au vorbit despre acest lucru, este un subiect de dezbatere în relaţiile României cu Uniunea Europeană. S-au făcut progrese, dar, în cele din urmă, ţine de români cât de departe vor să meargă.
„România are un rol esențial în zonă”
E.H.: Aţi menţionat de mai multe ori în timpul conferinţelor, sunteţi în România de o săptămână, că în prezent Polonia şi România au un rol strategic în estul Europei, pe fondul agresiunii Rusiei în Ucraina. De ce?
M.T.: Cred că România şi Polonia împreună sunt două ţări din această regiune, din partea estică a Europei, care au greutate pe plan internaţional, strategic sunt în poziţie esenţială. Aveţi ţări mari, armate importante care au contribuit în mod semnificativ la NATO, nu doar în Europa, dar şi în afara ei. Aţi câştigat în credibilitate în Statele Unite şi în faţa partenerilor europeni în aceşti 10-15 ani. Ştiu că, cel puţin în Washington, sunt apreciate contribuţia României şi rolul ei strategic, poziţia voastră în sud-estul Europei. Există tot mai multe dovezi de apreciere în acest sens. Când oamenii vorbesc de criza din Ucraina şi despre partenerii noştri europeni, ai NATO, cel mai des sunt amintite numele celor două ţări, Polonia şi România, în ceea ce priveşte poziţia voastră şi rolul pe care îl puteţi juca.
E.H.: Poate fi adăugată şi Turcia în acest lanţ sau Turcia este un caz special?
M.T.: Cred că Turcia este un caz special pe de o parte, pentru că în timp ce este membru NATO are o mulţime de alte probleme de securitate, care din fericire nu au aceeaşi intensitate în România sau Polonia. De asemenea, Tucia nu este membră a Uniunii Europene, lucru pe care mulţi îl apreciază, aşa că problema escaladării situaţiei în Ucraina şi relaţia cu Uniunea Europeană nu sunt resimţite la Ankara, aşa cum sunt resimţite în restul Europei.
„Sunt multe lecţii în acţiunile trecute ale Rusiei”
E.H.: Domnule Taplin, aveţi experienţă directă atât cu Ucraina, cât şi cu Rusia. Unde şi în ce circumstanţe putem aştepta o rezolvare a acestui episod conflictual?
M.T.: Depinde foarte mult de conducerea Rusiei, de preşedintele Putin şi de ceea ce cred eu că este un cerc extrem de restrâns de consilieri cu care vorbeşte şi cu care ia decizii. Cred că mulţi dintre profesionişti, diplomaţi, membri ai guvernului, ei înşişi nu ştiu ce decizii sunt luate. Aşa că, în mod clar, ar putea fi vorba despre o decizie sentimentală, care a condus Rusia să intervină în modul în care a făcut-o, după confruntările din Maidan, să anexeze Crimeea, să-şi mute din păcate, echipamente militare şi trupele în estul Ucrainei. Acestea sunt decizii pe care Moscova le-a luat. Cine spune că ştie care este următoarea mişcare, probabil că nu este aşa. Unde va duce? Cred că, în mod optimist, oficialii din Washington şi din alte capitale şi-ar dori să vadă implementat Acordul de la Minsk care să ducă eventual la detensionarea crizei. Guvernul rus, preşedintele Putin s-au angajat în cadrul acordului să-şi retragă trupele, echipamentele militare din estul Ucrainei şi să permită guvernului ucrainean să controleze graniţa.
Dar, cred că, în mod realist, cel puţin oficialii de la Washington sunt îngrijoraţi dacă aceste lucruri se vor întâmpla. Aşa că, din păcate, am putea avea în estul Ucrainei şi în Crimeea cel mai amplu conflict îngheţat. Sunt multe lecţii în modul în care Rusia şi-a gestionat conflictele îngheţate, în Transnistria, în Abhazia şi Osetia de Sud, de care ar trebui să ţinem cont, atunci când încercăm să gestionăm situaţia. Nu este un rezultat bun, s-ar putea să nu fie cel mai rău rezultat.
E.H.: Sunteţi diplomat de carieră.
M.T.: Am fost.
E.H.: Aţi fost, dar încă mai sunteţi, aveţi experienţă. Ca diplomat de carieră şi acum ca savant, vedeţi o ruptură între poziţiile americanilor şi ale europenilor în ceea ce priveşte conflictul din Ucraina? În timp ce americanii propun trimiterea de echipamente militare neletale în Ucraina, europenii merg pe varianta diplomaţiei şi a economiei.
M.T.: Este evident că în Ucraina este o situaţie tragică din punct de vedere umanitar, cred că acesta este cel mai mare pericol la adresa securităţii comune europene pe care îl vedem de multă vreme. Nu putem avea gânduri pozitive în ceea ce priveşte situaţia, dar cred că, până acum, povestea de succes în toată această situaţie stă în eforturile noastre diplomatice. A fost nevoie de multă muncă, există diferenţe de opinie în interiorul Europei şi între Uniunea Europeană şi Statele Unite despre cum să se acţioneze. Dar, începând de acum un an, ne-am plasat pe aceeaşi lungime de undă, inclusiv în adoptarea unor sancţiuni care au avut un impact real asupra economiei Rusiei. A durat, dar am văzut deja impactul şi acesta a fost un succes al diplomaţiei. Le-am spus unor persoane din public, acum un an, la Paris, când am fost întrebat de jurnalişti francezi care erau sceptici în privinţa şanselor de a rămâne uniţi şi de a avea o abordare coordonată în privinţa sancţiunilor, că această coordonare s-a făcut deja şi cred că aceasta este o poveste de succes. În ceea ce priveşte calea de urmat în cazul Ucrainei, nu putem uita că viitorul ei este în joc, aspiraţiile poporului ucrainean sunt în centrul acestei crize. Nu ne gândim la criză ca la ceva care se petrece între Moscova, capitalele europene şi Washington. Aici este vorba de Ucraina. Cred că noi toţi trebuie să facem mai multe împreună, chiar şi dincolo de pachetul FMI, de 18 miliarde de dolari. Este un împrumut foarte mare. Trebuie să facem mai mult pentru a stabiliza situaţia, economia, pentru a ajuta guvernul să reziste, acestea sunt lucruri importante pe care le putem face. Asta, plus consolidarea avantajelor prin intermediul NATO. Am început să facem lucrurile corecte acum, poate am fost mai înceţi, dar cred că acum sunt luate măsurile adecvate de Alianţă.
E.H.: Ne încordăm muşchii militari, asta este sigur. Acelaşi lucru îl fac şi ruşii. Nu există riscul declanşării unui război din întâmplare?
M.T.: În mod cert, calculele făcute la Kremlin, făcute în cercuri atât de mici, nu sunt transparente. Nu există un proces politic sau dezbatere deschise, aşa cum se întâmplă în Europa şi Statele Unite, despre paşii care trebuie urmaţi. Dar este foarte important să fim fermi şi clari în abordarea noastră, aici intră şi construirea de sisteme de apărare în această parte a Europei. Să fim foarte clari şi fermi despre ce reprezintă NATO, inclusiv garanţiile articolului 5, astfel încât să nu fie loc de interpretări la Kremlin în privinţa lucrurilor pe care le facem. Conduceam de la Cluj spre Bucureşti, eram aproape de Câmpia Turzii şi am văzut avioane F-16 zburând şi m-am gândit că asta trebuie să facem. Toţi trebuie să facem ce a făcut preşedintele Iohannis săptămâna trecută, când a fost la Kiev. Cred că acea vizită a preşedintelui vostru a oferit tonul potrivit. România a fost reprezentată acolo, arătându-şi susţinerea diplomatică şi politică, nu doar pentru interesele României, ci ca un membru marcant al NATO şi reprezentând interesul extins pe care Vestul îl are în susţinerea Ucrainei şi lăsarea acesteia de a decide pe ce cale să meargă în viitor.
Statele Unite trimit ambasador la Bucureşti
E.H.: Acum, domnule Taplin, am o altă întrebare pe care aţi auzit-o destul de des, în timpul turneului din România. Aici, în ţară, ne simţim oarecum „orfani”, din cauza lipsei unui ambasador american. De aproape trei ani, nu a ocupat nimeni această poziţie, în noul sediu al ambasadei, noua fortăreaţă a ambasadei americane. Permiteţi-mi să fiu sincer. Uneori, am senzaţia că trebuie să fii privit ca un aliat cu probleme, ca Ungaria sau Ucraina sau chiar ca Rusia, ca să obţii la timp trimiterea unui ambasador american. Noi, în România, nu suntem aliaţi cu probleme. Noi suntem aliaţi buni, loiali. Poate de aceea nici nu avem nevoie de un ambasador...
M.T: Ei bine, România este un bun aliat. De fapt, aş merge mai departe de noţiunea de „bun”, până la nivelul „excelent” şi de admirat. Dacă ne gândim la psihologia inversă, nu e nevoie să te simţi confortabil în privinţa relaţiilor dintre cele două state, ca să nu te grăbeşti să numeşti un nou ambasador, poate suna logic într-un fel, dar de fapt situaţia de faţă nu are nimic de-a face cu asta. Mai mult, sunt obişnuit să răspund la o astfel de întrebare, nu în România, ci în Franţa.
E.H: Şi lor le lipseşte un ambasador american.
M.T.: Mda, acum nu le mai lipseşte. În sfârşit, avem un ambasador american la Paris. Dar pentru ultimele 9-10 luni, de când eu nu am mai deţinut acel post, eu m-am aflat totuşi la Paris şi am acţionat ca însărcinat cu afaceri.
E.H.: Aţi devenit numărul unu...
M.T.: Da, am devenit numărul unu în ambasadă. Şi exact din aceleaşi motive s-a prelungit perioada de interimat şi aici, în România, până la nominalizarea unui ambasador american. Are legătură cu blocajul nostru politic. A fost o ruptură completă între cele două părţi implicate în desemnare, Congresul şi Casa Albă, în privinţa nominalizărilor. Dar acelaşi lucru s-a întâmplat şi în privinţa altor demnitari: judecători, alţi înalţi oficiali şi abia acum vedem că începe să se deblocheze situaţia.
E.H.: Acum, aparent, lucrurile s-au limpezit. Vom avea totuşi un ambasador? (Interviul a fost realizat înainte ca viitorul ambasador al SUA la București să fie anunțat, n.r.).
M.T.: Da, veţi avea.
E.H.: Îl cunoaşteţi?
M.T.: Nu vreau să fac niciun fel de presupuneri...
E.H.: Are un nume german scurt, cu o anumită rezonanţă... un vorbitor de germană...
M.T.: Vă rog să reţineţi, acum mă bucur de „luxul” de a nu mai face parte din administraţia americană.
E.H.: Deci puteţi spune adevărul şi doar adevărul.
M.T.: Vreau să spun că nu am informaţii din interior, doar dumneavoastră aveţi. Dar, cel mai important lucru în această privinţă, cred că avem de-a face cu o perioadă excepţional de lungă, o anomalie, şi toată lumea realizează acest lucru. Este în mod clar prea lungă perioada de interimat, fără un ambasador aici la Bucureşti.
E.H.: Aproape trei ani.
M.T.: Da, cam doi ani şi jumătate. Deci, toată lumea conştientizează acest lucru, că e o situaţie neobişnuită, deci cred că veţi avea curând veşti în acest sens. Cred că situaţia este pe cale să reintre în normal. Dar, sincer vorbind, este adevărat, în sensul celor spuse de dumneavoastră, că prin intermediul muncii depuse de însărcinaţii cu afaceri de aici, şi prin consistenţa relaţiilor bilaterale, SUA şi România au continuat să realizeze lucruri importante.
E.H.: Apropo, asta s-a întâmplat şi prin eforturile personale ale foştilor ambasadori sau foştilor însărcinaţi cu afaceri...
M.T.: Am discutat deja despre ultimii doi ambasadori Taubman şi Gitenstein, care proveneau din partide politice diferite, dar au fost permanent în contact şi au continuat să promoveze activ România, atât în privinţa rolului strategic al României, cât şi prin încurajarea investitorilor de a căuta oportunităţi de afaceri aici. Şi mai ştiu cu siguranţă, am vorbit cu fostul meu şef, că există acum oportunităţi deosebite. El se concentrează mai ales pe sectorul energetic, unde România ocupă un loc special. El crede că după alegerile recente şi pentru că autorităţile române au fost atât de hotărâte în lupta anticorupţie, există un mediu cu totul diferit pentru investitori, mai ales că şi economia europeană în general, începe să arate semne de progres.
E.H.: Domnule Taplin, vă mulţumesc foarte mult, pentru că aţi fost alături de noi în această seară. Să aveţi o călătorie şi un zbor minunate către casă. Bănuiesc că mergeţi la Washington.
M.T.: Da, dar abia aştept să revin. Am un proiect scris.
E.H.: Mai avem doi ani până la următoarea inaugurare prezidenţială, cine ştie ce surpriză îmi veţi face?
M.T.: Da, cred că va fi interesant.
E.H.: Mulţumesc mult!
M.T: Toate cele bune, mulţumesc!
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
