Incident armat pe aeroportul din Los Angeles: un mort și șapte răniți

Data publicării:
LA

ACTUALIZARE ORA 23.00  Zeci de poliţişti şi membri ai trupelor speciale au înconjurat aeroportul, iar timp de câteva ore, traficul aerian a fost complet blocat. Atacatorul a fost prins câteva ore mai târziu, după un schimb de focuri cu forţele de securitate.

Pasagerii aeroportului internaţional din Los Angeles au intrat în panică în momentul în care au auzit mai multe focuri de armă. Un bărbat îmbrăcat în haine de camuflaj, înarmat cu o puşcă semi-automată, a atacat un agent de securitate la un ghişeu de îmbarcare.

Zeci de poliţişti, membri ai trupelor speciale şi genişti au ajuns rapid la faţa locului, iar terminalul 3 a fost evacuat. Timp de câteva ore, aeroportul a fost complet blocat - avioanele care ar fi trebuit să decoleze au fost oprite la sol, iar cele ce urmau să aterizeze au fost redirecţionate.  

Poliţiştii l-au urmărit pe individ prin aeroport şi a avut loc un schimb de focuri în terminalul 3, în urma căruia au reuşit să-l aresteze.

La scurt timp de la declanşarea incidentului, pe internet a apărut informaţia că în schimbul de focuri a fost ucis fostul director al Agenţiei Naţionale de Securitate, Michael Hayden. Totul s-a dovedit o farsă, dar informaţia a fost preluată de enciclopedia online Wikipedia. Administratorii site-ului modificaseră deja pagina alocată lui Hayden şi-i anunţaseră moartea.

ACTUALIZARE ORA 20.00 Un agent de securitate a fost ucis şi alte două persoane au fost rănite, după ce mai multe persoane au deschis focul în terminalul 3. Acesta a fost evacuat, iar aceeaşi măsură a fost luată şi în cazul terminalului 2. Imediat după ce s-au auzit împuşcăturile, sute de oameni s-au grăbit să iasă din clădire. Martorii spun că ar fi vorba de trei sau patru atacatori. Unul dintre ei ar fi fost rănit şi, ulterior, reţinut de agenţii de securitate.

Zeci de echipaje de poliţie, ambulanţe, dar şi echipe de genişti sunt în acest moment la faţa locului.

Drumurile care duc spre aeroport au fost închise.

La această oră, aeroportul internaţional din Los Angeles, al treilea ca flux de pasageri din Statele Unite şi al şaselea din lume, este complet blocat. Toate avioanele care ar fi trebuit să decoleze sunt oprite la sol, iar aeronavele ce urmau să aterizeze acolo au fost redirecţionate. Zilnic, pe aeroportul internaţional din Los Angeles, sunt operate 680 de curse aeriene.

______________________

Imediat după ce s-au auzit împuşcături, sute de oameni s-au grăbit să iasă din clădire. Martorii spun că ar fi vorba de trei sau patru atacatori. Mai multe echipaje ale poliţiei sunt în acest moment la faţa locului şi ajută la evacuarea terminalului.

Aeroportul din Los Angeles este al treilea ca flux de pasageri din Statele Unite şi al şaselea din lume. 680 de curse aeriene aterizează şi decolează zilnic acolo.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri