Atacurile ucrainene cu drone au provocat suspendarea zborurilor și închiderea temporareă a două aeroporturi la est de Moscova. Totodată, autoritățile ruse au anunțat că au avut loc atacuri în mai multe zone, pe rețelele de socializare fiind publicate înregistrări cu momentul în care o dronă lovește o clădire rezidențială din orașul Kazan.
Zborurile au fost suspendate temporar pe aeroportul din oraşul rus Kazan, a anunţat sâmbătă autoritatea rusă pentru aviaţia civilă, Rosaviatsia, transmite Reuters. Anunţul vine după un atac ucrainean cu drone asupra oraşului.
Agenţiile de presă ruse de stat au relatat că atacul cu drone a lovit un complex rezidenţial din Kazan, situat la circa 800 kilometri est de Moscova.
Potrivit TASS, au fost înregistrate opt atacuri cu dronă, între care şase asupra unor structuri rezidenţiale.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Nu au fost înregistrate victime, au menţionat agenţiile, citând autorităţile locale.
Canalul de Telegram Baza, apropiat de serviciile de securitate ruse, a publicat o filmare ce nu a putut fi verificată arătând un obiect lovind din aer o clădire înaltă şi producând o bulă de foc de mari dimensiuni.
Şi aeroportul din Ijevsk, un oraş mai mic la nord-est de Kazan, este vizat de restricţii temporare, a mai anunţat autoritatea aviaţiei civile.
Editor : S.S.