Dar materiile prime se ieftinesc inclusiv din cauza Chinei fiindcă ţara are o problemă serioasă cu cererea internă. Iar asta demontează complet încercarea Beijingului de a redesena economia ţării, de la o Chină „fabrică a lumii”, la o Chină care produce bunuri mai scumpe şi care pot fi absorbite şi de propria piaţă. E uşor de spus, dar greu de făcut.
Tranziţia e îngreunată şi de supraîndatorarea companiilor, de capacitatea prea mare a fabricilor, de imposibilitatea de a muta la ordin oamenii din uzina textilă în uzina auto şi cel mai important, marea lovitură e dată de investitorii care aduc tot mai puţini bani în China. De parcă nu ar fi de ajuns, şi exporturile au coborât cu 3,7%, totuşi e mult mai puţin decât estimau economiştii - şi aici un efect l-a avut devalorizarea forţată a yuanului care a ieftinit mărfurile chinezeşti, făcându-le astfel mai competitive.
Schimburile comerciale ale Chinei au scăzut în primele nouă luni cu peste 8%, când guvernul ţintea la o creştere de 6%. Răcirea economiei chinezeşti e deja o certitudine, acum important e dacă va îmbolnăvi şi pe alţii sau dacă, din contră, va deveni o economie normală, cu creşteri sustenabile şi fundamente mai sănătoase.