Un judecător din Thailanda s-a împuşcat în piept imediat după ce a achitat cinci bărbați acuzați de omor

Data actualizării: Data publicării:
ciocan justitie ciocanel sentinta judecatori foto facebook elena udrea 21 08 2015

Un judecător din sudul Thailandei s-a împuşcat, în clădirea tribunalului, după ce a pronunţat verdictul ''nevinovat'' în cazul a cinci suspecţi musulmani acuzaţi de crimă în sudul agitat al ţării budiste şi a criticat sistemul judiciar într-un discurs pe care l-a transmis live pe Facebook, relatează Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

Kanakorn Pianchana, judecător în Yala, oraş din sudul Thailandei şi capitala provinciei majoritar musulmane cu acelaşi nume, scena unei revolte separatiste, a pronunţat vineri după-amiază verdictul în acest proces de omor. Judecătorul i-a achitat, din lipsă de dovezi, pe inculpaţi, acuzaţi de omor, asociere ilegală şi infracţiuni legate de arme, apoi a pledat pentru un sistem judiciar mai echitabil înainte de a scoate un pistol şi a se împuşca în piept. El nu a murit în urma acestui gest, iar sâmbătă se afla la spital şi este în afara oricărui pericol.

„Acum este în siguranţă. Nu ştim de ce a făcut asta, probabil a fost stresul din cauza problemelor personale, a declarat pentru Reuters Suriya Hongwilai, purtătorul de cuvânt al Curţii de Justiţie. Confirm că nu există nicio imixtiune în activitatea judecătorilor. Sunt independenţi în luarea verdicturilor”, a spus el.

Suriya a spus că va raporta incidentul luni la Oficiul Comisiei Judiciare.

Acest incident spectaculos s-a produs în timp ce sistemul judiciar din Thailanda este adesea acuzat că este prea îngăduitor cu cei bogaţi şi puternici, în timp ce a aplicat pedepse severe oamenilor obişnuiţi pentru infracţiuni mărunte. Dar, de obicei, judecătorii nu critică sistemul în public, scrie AFP.

„Sunt necesare dovezi de necontestat şi credibile pentru a pedepsi pe cineva. Dacă aveţi îndoieli, nu-i pedepsiţi, a spus judecătorul, care şi-a transmis comentariile pe Facebook. Nu vreau să spun că cei cinci inculpaţi nu au comis infracţiunile (de care sunt acuzaţi), ei au putut să le comită (...), dar procesul judiciar trebuie să fie transparent şi credibil.

Provinciile Yala, Pattani şi Narathiwat făceau parte dintr-un Sultanat musulman malaezian independent înainte de a fi anexate de Thailanda în 1909. Unele grupuri rebele vor un stat independent. Yala se află în inima unei insurgenţe musulmane soldate cu peste 7.000 de morţi din 2004. Mii de suspecţi au fost închişi pentru acţiuni legate de această revoltă, deseori în condiţiile unor legi excepţionale impuse regiunii. Mai multe ONG-uri au acuzat forţele de securitate că au fabricat acuzaţii împotriva musulmanilor

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Aceasta este cea mai bogată femeie din lume și a pierdut 26 de miliarde de dolari anul...
Digi FM
Ce se ascunde în spatele lui Călin Georgescu? Ce partid îl susține, de fapt
Pro FM
Delia îndeamnă românii să iasă la vot: "Mi-e frică. În ultimele zile m-am simțit ca în Povestea Slujitoarei...
Film Now
S-a spus că Ariana Grande a luat 15 milioane $ pentru Wicked, iar Cynthia Erivo doar 1 milion. Reprezentanții...
Adevarul
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro. „Am vândut anul trecut cu...
Newsweek
50% în plus la pensie pentru pensionarii cu grupe și condiții grele. Instanța anunță cum iei banii
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a alertat autoritățile, după ce fiul ei cel mic a căutat pe internet informații despre...
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău atunci când încetezi să mai folosești țigările electronice
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Dolph Lundgren, anunț neașteptat de pe patul de spital, după aproape zece ani de luptă cu cancerul: „A fost o...
UTV
Megan Fox a intors toate privirile intr-o rochie transparenta, cu burtica la vedere. Actrita este insarcinata...