Fetița a fost răpită de trei bărbați. Aceștia au furat anterior o mașină. Poliția se așteaptă ca răpitorii să abandoneze mașina și să îi dea foc, relatează Sofia News Agency.
Garda de corp a copilului a fost împușcată. Bărbatul a supraviețuit.
Interlopul Evelin Banev, tatăl fetei, a primit șapte ani și jumătate de închisoare, luna trecută, fiind declarat vinovat de conducerea unui grup infracțional și de spălare de bani. El este cunoscut drept „regele cocainei”.
Mafiotul a avut operațiuni și în România
A avut operaţiuni şi în România și este anchetat de autorităţi din Italia, România şi Elveţia.
Banev a fost arestat în mai 2012 în Sozopol, într-o operațiune internațională numită „Regii cocainei”, împreună cu alți 15 bulgari, 12 italieni, un sloven, un român și un georgian. După arestare, ministrul de interne Țvetan Țvetanov a spus că Banev era vizat de un mandat Interpol de arestare privind traficarea a zece tone de cocaină din America de Sud spre Europa.