EXODUL Imagini emoţionante. Germania mobilizează 4.000 de militari. Ungaria a trimis 3.800 de militari la graniţă

Data publicării:
EDITORIAL BILANT 2 LUNI REFUGIATI GETTY

În Germania, doar pentru acest weekend au fost mobilizaţi 4.000 de militari, în condiţiile în care guvernul de la Berlin se aşteaptă ca în următoarele două zile să intre în Germania un număr record de 40.000 de refugiaţi.

În acelaşi timp, 27 de facilităţi militare au fost pregătite pentru cazarea imigranţilor.

Și în Ungaria, armata va păzi gardul de la frontiera cu Serbia, iar imigranţii care trec ilegal frontiera vor fi arestaţi.

Citiţi şi

Migranții care intră ilegal în Ungaria vor fi arestați, începând de săptămâna viitoare

Ungaria trimite 3.800 de militari la granița cu Serbia

Măsurile fac parte din pachetul de reforme adoptat de Ungaria pentru combaterea imigraţiei, ce va intra în vigoare săptămâna viitoare. În cazul în care imigranţii vor forţa cordonul de securitate format de poliţişti, militarii vor putea folosi bastoane de cauciuc sau gaze lacrimogene. Ei vor putea face uz de arme de foc doar dacă viaţa lor sau a civililor este pusă în pericol. 

Istvan Simicsko, ministrul ungar al Apărării: „Tocmai am primit informarea din partea şefului Statului Major, în acest moment 3.800 de militari sunt deja la graniţă. Este o schimbare uriaşă. Prim-ministrul a cerut ca gardul de la graniţă să fie construit cât mai repede, pentru că va reprezenta un obstacol important în calea migraţiei ilegale”.

Depăşite de situaţie, autorităţile de la Budapesta au cerut ajutor de urgenţă din partea Comisiei Europene.

Mina Andreeva, purtător de cuvânt al Comisiei Europene:Ungaria a solicitat activarea mecanismului de protecţie civilă pentru a primi saltele, lenjerie de pat, perne, pături şi echipamente de încălzire pentru a le folosi în asistenţa oferită refugiaţilor”.

În acest timp, poliţia maghiară a arestat un şofer italian care voia să transporte 33 de refugiaţi cu o dubă, spre Germania. Agenţii l-au reţinut pe bărbatul de 52 de ani într-o localitate de lângă Budapesta şi l-au acuzat de trafic de persoane.

7.600 de refugiaţi au intrat în Macedonia în 12 ore

Situaţia este încordată şi la frontiera dintre Grecia şi Macedonia, în condiţiile în care 7.600 de refugiaţi au trecut frontiera dintre cele două ţări în doar 12 ore.

Un poliţist macedonean a cedat nervos, după ce a încercat să îi oprească pe refugiaţii care voiau să treacă graniţa dinspre Grecia.

Bărbatul din forţele speciale macedonene, îmbrăcat în uniformă de camuflaj, începe să îi lovească la întâmplare cu un baston pe imigranţii sosiţi din Grecia, care încercau să intre în Macedonia pentru a-şi continua drumul spre Serbia şi Ungaria.

Nu este pentru prima dată când refugiaţii plecaţi din Siria, din cauza războiului, se confruntă cu acte violente din partea forţelor de ordine din Macedonia, dar şi din Ungaria sau Grecia.

Imagini impresionante vin şi de la graniţa Austriei cu Ungaria. Mii de refugiaţi care au trecut pe jos frontiera s-au înghesuit să prindă un loc în trenurile care îi pot duce mai departe spre Viena.

Oamenii sunt atât de disperaţi încât aproape că s-au călcat în picioare. Copii purtaţi în braţe de la un adult la altul, peste capetele celorlalţi refugiaţi, femei care au leşinat din cauza înghesuielii, altercaţii cu poliţiştii austrieci care încercau în zadar să calmeze mulţimea furioasă, confuză şi disperată.

Scene greu de comentat au avut loc și la graniţa Ungariei cu Sebia, la Roszke, acolo unde sunt încă mii de refugiaţi care caută o cale să ajungă în Vest. Într-un depozit unde au fost duşi imigranţii un voluntar aflat în zonă i-a filmat pe poliţiştii maghiari care aruncă pachete cu mâncare spre refugiaţi.




Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...