Violenţele au început în ajunul zilei aniversare. În Piaţa Tahrir din Cairo, centru spiritual al revoluţiei egiptene, au avut loc ciocniri violente între demonstranţi şi forţele de ordine. Poliţiştii au folosit gaze lacrimogene împotriva celor care il contestau pe preşedintele Mohamed Morsi.
Opoziţia îl acuză pe liderul de la Cairo că a încălcat valorile revoluţiei din 2011, că promovează o agendă islamistă în interesul aliaţilor săi din Frăţia Musulmană şi că dirijează ţara într-un mod dictatorial, asemeni predecesorului său. Noua Constituţie, considerată prea islamistă, şi lipsa reformelor economice promise i-a determinat pe egipteni să iasă din nou în stradă. Egiptul are nevoie de un ajutor financiar de 12 miliarde de euro pentru a evita un colaps economic.
Coaliţia de opoziţie a pregătit ample mişcări de protest pentru ziua de azi. Frăţia Musulmană, aliatul islamist ai şefului de stat egiptean, a declarat că nu-şi va trimite susţinătorii în Piaţa Tahrir, pentru a evita o escaladare a violenţelor.