Două avioane ale armatei franceze care zburau foarte aproape de sol au agățat liniile de înaltă tensiune și au tăiat alimentarea cu energie electrică a unui sat din sudul Franței, informează BBC.
Incidentul a avut loc miercuri după-amiază, în satul Castellet.
Cele două avioane Rafale decolaseră de la o bază militară din apropiere pentru un zbor de antrenament la mică altitudine. O investigație a fost lansată asupra acestui incident "rar".
"Zburau atât de jos încât au făcut un zgomor asurzitor, m-am uitat în sus și am văzut al doilea avion", a declarat primarul din Castellet pentru presa locală.
Benoît Gouin, un localnic care se afla la volan în acel moment, a declarat că a văzut avioanele și a crezut că au trecut pe sub cablurile de înaltă tensiune. Puțin mai târziu, a întâlnit cabluri electrice care atârnau pe șosea. "Unul dintre avioane a lovit cablul și l-a tăiat. Am sunat imediat la serviciile de urgență și la companie de energie", a spus Gouin.
Cablurile căzute au provocat un incendiu care a fost rapid stins, scrie publicația locală La Provence.
Satul Castellet a rămas neaprovizioant cu energie electrică timp de câteva ore, iar accesul pe șosea a fost interzis din motive de siguranță.
"Nu au existat victime. Incidentul petrecut în timpul zborului l-a obligat pe pilot să aterizeze în siguranță la baza aeriană Orange", a declarat un purtător de cuvânt al forțelor aeriene franceze pentru publicația La Provence. Forțele aeriane "regretă acest incident foarte rar".
Editor : V.M.