Bo Xilai a fost condamnat pentru corupţie, deturnare de fonduri şi abuz de putere, într-un caz legat de asasinarea de către soţia sa, Gu Kailai, a unui om de afaceri britanic, Neil Heywood.
Acest verdict - deosebit de sever - îşi pune amprenta definitiv pe cariera oficialului politic cu rangul cel mai înalt (el a fost, până anul trecut, membru al Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez) adus în faţa justiţiei de la condamnarea, în 1998, a fostului primar al Beijingului, Chen Xitong, şi cea a primarului oraşului Shanghai, Chen Liangyu, în 2008, ambii pentru corupţie.
Bo Xilai a fost acuzat că a primit mită 2,6 milioane de euro şi a deturnat fonduri publice în valoare de peste 600.000 de euro, în special pentru achiziţionarea, în 2001, a unei vile la Cannes, pe Coasta de Azur. Vila era administrată de Neil Heywood şi de un om de afaceri francez, Patrick Devillers.
Povestea unui „prinț roșu”
Ambiţios şi charismatic, perceput o vreme drept un rival al actualului preşedinte Xi Jinping, Bo Xilai a fost ministru al Comerţului și a preluat în 2007 conducerea metropolei Chongqing (sud-vest), din care a reuşit să facă un pol economic major.
El s-a remarcat aici printr-o campanie de reabilitare a valorilor maoiste în paralel cu o reprimare violentă, sub pretextul luptei împotriva „mafiei”, care s-a soldat cu aproape 5.000 de arestări, dintre care mulţi antreprenori privaţi, scrie AFP, citată de Mediafax.
Decăderea sa, anul trecut, o adevărată lovitură de teatru, a fost provocată de plecarea omului său de încredere, şeful poliţiei din Chongqing, Wang Lijun. Certat cu şeful său, acest „superpoliţist” a cerut în zadar azil politic la consulatul american din Chengdu, capitala provinciei Sichuan.
El a dezvăluit, între altele, că omul de afaceri britanic a fost asasinat chiar de soția lui Bo Xilai, Gu Kailai. Avocată strălucită, aceasta ar fi acţionat din motive financiare şi pentru a-şi „proteja” fiul. Și ea a fost condamnată, anul trecut, la închisoare pe viaţă.
Pentru Bo Xilai, a reprezentat sfârşitul.
Popular în fieful său din Chongqing şi în rândul nostalgicilor după maoism, „prinţul roşu” este fiul unei figuri a revoluţiei comuniste, dar a fost mai puţin apreciat în sferele înalte ale regimului: personalitatea sa flamboaiantă şi populismul său au fost percepute în aceste medii drept o ameninţare pentru o conducere „colegială”, care mizează pe consens de la dispariţia lui Deng Xiaoping în 1997, ultima figură istorică a comunismului chinez.
Bo Xilai şi-a făcut o ultimă apariţie publică în martie anul trecut, apoi afost arestat de poliția comunistă și deținut la secret. Șocul a fost aşa de mare în cadrul partidului şi în rândul opiniei publice, încât congresul Partidului Comunist Chinez, care urma să reînnoiască în octombrie întreaga conducere, a fost amânat cu o lună.
A trecut aproape un an până când Bo Xilai, căruia între timp i-au fost retrase toate titlurile, să reapară public, de această dată în faţa judecătorilor. Se întâmpla în august, la Jinan.
Un acuzat atipic
În mod surprinzător, la bară, Bo Xilai nu a apărut „spăşit”, aşa cum se întâmplă de obicei la procesele chineze. El şi-a confirmat temperamentul ţinându-le piept judecătorilor şi acuzării, negând în bloc aproape toate faptele de corupţie imputate, tratându-şi soţia drept „nebună” şi „mincinoasă”, după ce aceasta a depus mărturie împotriva lui într-o înregistrare video, şi afirmând că Wang Lijun, fostul său om de încredere, este un personaj „malefic”.
Severitatea verdictului de duminică este şi o sancţiune pentru comportamentul său sfidător, potrivit analiştilor.
O altă surpriză a fost durata procesului - cinci zile, în loc de cele 24-48 de ore obişnuite. În plus, justiţia, aflată sub controlul strict al partidului, a inovat transmiţând mesaje online despre dezbateri, urmărite de milioane de internauţi.
De altfel, singura versiune disponibilă a faptelor este cea oficială.
Bo Xilai a contrariat, totuşi, spunând că Wang Lijun era îndrăgostit de soţia sa ucigaşă sau că fiul său, Bo Guagua, o caricatură a „tineretului de aur” chinez, ducea o viaţă luxoasă colindând lumea.
Verdictul de duminică încheie scandalul dar, pentru imaginea nomenclaturii chineze, deja foarte degradată în ochii opiniei publice, răul creat rămâne, conchide AFP.