De ce este Muntele Everest plin de cadavre abandonate. În „zona morții”, multe dintre ele au ajuns să marcheze traseul spre vârf

Data actualizării: Data publicării:
Everest
Cele mai multe decese pe Everest au loc la altitudini mai mari de 8.000 de metri, într-o regiune ce se numește „zona morții”. Foto: Shutterstock

Peste 300 de persoane au murit încercând să escaladeze Muntele Everest, iar 200 dintre ele au rămas, chiar și după ani de zile, exact acolo unde și-au găsit sfârșitul. Dar cu toate că anul 2023 a fost unul dintre cele mai mortale pentru alpiniști, iar traseul spre vârf prin „zona morții” este plin de trupuri abandonate în zăpadă, cățărătorii continuă să își testeze abilitățile – și să își încerce norocul – de a urca pe cel mai înalt munte din lume, relatează revista Smithsonian.

De când a început explorarea Everestului, la începutul secolului al XX-lea, popularitatea muntelui a continuat să crească și, odată cu ea, și numărul deceselor. Astăzi, în jur de 200 de cadavre rămân înghețate pe munte.

Când un membru dintr-o echipă de alpiniști moare pe Everest, corpul său este de obicei abandonat. „Ceea ce fac cele mai multe echipe, din respect pentru acel alpinist, este să îi mute corpul” într-un alt loc în care nu mai este la vedere, potrivit instructorului de alpinism Alan Arnette, care a ajuns pe vârful Everestului în 2011, potrivit CNN.

Cadavrele umane înghețate sunt extrem de greoaie și dificil de manevrat, iar la altitudini foarte mari, capacitatea alpiniștilor de a ridica greutăți mari este compromisă. Astfel că multe cadavre sunt lăsate acolo unde și-au găsit sfârșitul.

Alpiniștii trec atât de des pe lângă cadavrele altor cățărători care nu au mai rezistat încât multe dintre ele au primit porecle, iar unele dintre ele sunt folosite pe post de marcaje de traseu.

În ultimii ani, armata nepaleză a organizat mai multe expediții pentru recuperarea unora dintre cadavre și pentru a curăța tonele de gunoaie care s-au strâns pe munte – patru corpuri și un schelet au fost recuperate în această primăvară.

De ce este „zona morții” atât de primejdioasă

Condițiile pe Everest sunt foarte dure și traseul este plin de primejdii. Alpiniștii pot fi îngropați în avalanșe sau pot cădea în crevase mortale. Ei sunt mereu expuși riscului de a îngheța de frig, răului de altitudine și extenuării.

Cele mai multe decese pe Everest au loc la altitudini mai mari de 8.000 de metri, într-o regiune ce se numește „zona morții”. Aici, aerul este atât de rarefiat – și atât de puțin oxigen – încât te simți ca și când „alergi pe bandă și respiri printr-un pai”, după cum a scris alpinistul și realizatorul de film David Breashears.

cadavre-everest
Fiecare steguleț roșu reprezintă locul în care un alpinist a murit pe Everest. Tot ce este deasupra liniei punctate se află în „zona morții”. Captură foto: BigThink

Când te confrunți cu o concentrație atât de mică de oxigen, celulele din corpul tău încep să moară. La creierul și plămânii alpiniștilor nu mai ajunge destul oxigen pentru a funcționa normal, iar capacitatea lor fizică și mentală este afectată, ceea ce crește riscul de a face o greșeală.

Anul acesta, guvernul din Nepal a acordat 478 de permise de escaladare a Everestului – un nou record. Aglomerația care se creează uneori pe munte duce la formarea unor cozi uriașe de alpiniști chiar în zona cea mai periculoasă din apropiere de vârf.

Cozile lungi formate înainte de vârf provoacă victime

În 2019, coada pentru a ajunge la vârf a fost atât de lungă încât doi alpiniști au murit.

Șerpașii spun, însă, că problema nu este doar numărul mare de oameni care vor să urce pe Everest, ci și faptul că tot mai mulți cățărători fără experiență încearcă să cucerească cel mai înalt munte din lume fără să înțeleagă pe deplin care sunt riscurile.

Mai mult, schimbările climatice au creat condiții încă și mai grele. Topirea ghețarilor a mărit pericolul căderii pietrelor pe versanții expuși, iar vremea a devenit încă și mai imprevizibilă.

Multe dintre cadavrele înghețate de pe muntele Everest care sunt ușor de reperat de orice alpinist de pe traseu au primit porecle de-a lungul timpului - „Germanul”, „Omul care salută”, „Corpul din cascada de gheață” și „Frumoasa adormită”.

Cazul alpinistului poreclit „Cizme verzi”

Poate cel mai faimos dintre trupurile de pe Everest este „Cizme verzi”, care a murit în 1996 și despre care se crede că ar fi Tsewang Paljor, un alpinist cu experiență din India.

În timpul expediției sale, un viscol foarte puternic a lovit, iar „Cizme verzi” s-a separat de grupul lui. A murit în apropierea unei peșteri pe lângă care toți cei care vor să ajungă la vârf trebuie să treacă.

Pentru o lungă perioadă de timp, toți alpiniștii foloseau cadavrul său pe post de marcaj pentru a-și da seama cât de aproape sunt de vârf. În 2014, o expediție chinezească i-a mutat trupul într-un loc în care nu este vizibil de pe traseu.

baza-IV-everest
Tabăra IV este ultimul loc de repaos înainte de vârf și se află la 7.950 de metri altitudine. În fundal se vede vârful Nuptse. Foto: Profimedia Images

David Sharp a murit înghețat - peste 40 de alpiniști au trecut pe lângă el fără să îl ajute

În 2006, alpinistul englez David Sharp i s-a alăturat lui „Cizme verzi” - el s-a oprit în dreptul aceleiași peșteri ca să se odihnească. Corpul său a înghețat în acel loc, ceea ce nu i-a mai permis să se miște cu toate că era încă în viață.

Peste 40 de alpiniști au trecut pe lângă el în timp ce Sharp îngheța de frig. Unii dintre ei s-ar putea să fi crezut că Sharp murise deja sau l-au confundat cu „Cizme verzi”.

Într-un final, cineva i-a auzit gemetele tot mai slabe, și-a dat seama că este în viață și a încercat să îl ridice în picioare. Era prea târziu.

Unii alpiniști cer ca trupul lor să fie lăsat pe munte dacă mor în timpul ascensiunii pe Everest.

Alpinistul care a urcat pe Everest după un accident în urma căruia i s-a spus că nu o să mai meargă niciodată

Alpinistul australian Jason Kennison, spre exemplu, a lăsat în scris faptul că dorește să fie lăsat pe munte înainte de a muri în apropiere de vârf, în 2023. Corpul lui a fost, însă, inclus în programul armatei nepaleze de înlăturare a cadavrelor și a gunoaielor de pe Everest.

Kennison s-a urcat pe Everest la 17 ani după ce i s-a spus că s-ar putea să nu mai meargă niciodată, după ce a fost implicat într-un accident de mașină în urma căruia a suferit leziuni la măduva spinării, potrivit The Guardian.

Kennison nu doar că a învățat din nou să meargă, dar a reușit chiar să ajungă pe vârful muntelui Everest. Din păcate, el nu a mai putut termina și traseul de întoarcere, iar membrii echipei cu care urcase nu l-au mai putut salva.

„Să vezi un cadavru pe Everest este oribil”, a spus maiorul Aditya Karki din armata nepaleză pentru revista Outside. „Anul trecut, mai mulți clienți au fost îngroziți când au trecut pe lângă trupurile alpiniștilor morți în timpul ascensiunii. Acest lucru poate avea efecte psihologice de lungă durată și poate afecta bunăstarea lor, ceea ce noi vrem să prevenim.”

vârf-everest
După 8.000 de metri, aerul este atât de rarefiat încât te simți ca și când „alergi la bandă și respiri printr-un pai”. Foto: Profimedia Images

Armata nepaleză colectează cadavre și gunoaie de pe Everest

Transportarea unui cadavru de pe vârful muntelui până jos este o operațiune costisitoare, periculoasă și dureros de lentă.

Numai ca să dezgroape un cadavru din zăpadă a durat două zile. Iar pentru transportul celui de-al doilea trup a fost nevoie de 18 ore de muncă.

Misiunea armatei nepaleze a recuperat și 11 tone de gunoaie care rămăseseră înghețate pe mai multe straturi. Cele mai multe gunoaie proveneau din expediții mai vechi, înainte ca alpiniștii să fie obligați să ia cu ei gunoiul pe care îl produc.

Cele mai vechi obiecte recuperate au fost niște baterii pentru lanternă din 1957.

Potrivit noilor reguli implementate în 2024, toți alpiniștii sunt obligați să își care nevoile în pungi sanitare și să aibă la ei cipuri de urmărire prin GPS cusute în echipament. În acest fel, echipelor de salvare le va fi mai ușor să îi localizeze, în caz de nevoie.

Citește și: A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român. Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”