Cum ar putea o casetă cu conţinut sexual să schimbe soarta unei țări (BBC)

Data publicării:
baltasar-ebang-engonga-bello-bbc
Baltasar Ebang Engonga Foto: Facebook

Ceea ce restul lumii vede ca fiind un scandal picant legat de o casetă cu conţinut sexual ar putea fi, de fapt, cel mai recent episod al unei drame din viaţa reală a unei ţări, în care miza este cine va deveni următorul preşedinte, relatează BBC, citat de News.ro.

Viralizarea casetei cu scene sexuale ar putea fi un truc pentru preluarea puterii în Guineea Ecuatorială, ţară din Africa Centrală, unde în ultimele două săptămâni au fost difuzate zeci de înregistrări video - estimările variază de la 150 la peste 400 - în care un înalt funcţionar public face sex, în biroul său şi în alte locuri, cu diferite femei. Aceste înregistrări au inundat reţelele sociale, şocând şi agitând oamenii din mica ţară din Africa Centrală şi nu numai.

Multe dintre femeile filmate erau soţii şi rude ale unor persoane apropiate de centrul puterii. Se pare că unele erau conştiente că sunt filmate în timp ce fac sex cu Baltasar Ebang Engonga, cunoscut şi sub numele de „Bello” din cauza aspectului său plăcut.

Toate acestea sunt greu de verificat, deoarece Guineea Ecuatorială este o societate extrem de restricţionată în care nu există o presă liberă. Dar o teorie este că scurgerile de informaţii au fost o modalitate de a-l discredita pe omul aflat în centrul acestei furtuni. Engonga este nepot al preşedintelui Teodoro Obiang Nguema şi unul dintre cei despre care se crede că spera să-l înlocuiască.

Cel mai longeviv președinte din lume și mănușa lui Michael Jackson

Iar Obiang este cel mai longeviv preşedinte din lume, fiind la putere din 1979. În vârstă de 82 de ani, acesta a domnit peste un boom economic care s-a transformat însă în faliment, din cauza diminuării rezervelor de petrol.

În Guineea Ecuatorială există o mică elită extrem de bogată, dar mulţi dintre cei 1,7 milioane de locuitori ai ţării trăiesc în sărăcie. Administraţia Obiang este aspru criticată pentru situaţia drepturilor omului, inclusiv crime arbitrare şi tortură, conform unui raport al guvernului SUA.

De asemenea, a avut partea sa de scandaluri - inclusiv dezvăluirile privind stilul de viaţă somptuos al unuia dintre fiii preşedintelui, în prezent vicepreşedinte, care a deţinut o mănuşă încrustată cu cristale în valoare de 275.000 de dolari purtată de Michael Jackson.

În ciuda alegerilor periodice, nu există o opoziţie reală în Guineea Ecuatorială, deoarece activiştii au fost închişi şi exilaţi, iar cei care doresc să ocupe o funcţie sunt monitorizaţi îndeaproape.

Politica în această ţară se rezumă la intrigile de palat şi aici se înscrie scandalul în care este implicat eroul casetelor cu conţinut erotic, Baltasar Ebang Engonga.

Cine este „Don Juan”-ul din casetele erotice

Acesta a fost şeful Agenţiei Naţionale de Investigare Financiară şi a lucrat la combaterea infracţiunilor precum spălarea de bani.

Dar s-a dovedit că el însuşi era anchetat. Acesta a fost arestat la 25 octombrie, fiind acuzat că a deturnat o sumă uriaşă de bani din visteria statului şi că a depus-o în conturi secrete în Insulele Cayman.

Acesta nu a comentat acuzaţia.

Engonga a fost apoi dus la infama închisoare Playa Negra (Plaja Neagră) din capitala Malabo, unde se presupune că oponenţii guvernului sunt supuşi unui tratament brutal. Telefoanele şi computerele sale au fost confiscate şi, câteva zile mai târziu, videoclipurile intime au început să apară online.

Cum au apărut imaginile?

Prima referire pe care BBC a găsit-o la acestea pe Facebook datează din 28 octombrie, de pe pagina Diario Rombe, un site de ştiri condus de un jurnalist exilat în Spania, care spunea că „reţelele sociale au explodat cu scurgerea de imagini şi videoclipuri explicite”. A doua zi, o postare pe X făcea referire la un „scandal monstru care zguduie regimul”, deoarece „videoclipurile pornografice inundă reţelele sociale”.

Se crede însă că aceste videoclipuri au apărut iniţial, unul câte unul, cu câteva zile mai înainte, pe Telegram, pe unul dintre canalele platformei cunoscute pentru publicarea de imagini pornografice. Acestea au fost apoi descărcate pe telefoanele oamenilor şi partajate între grupurile de WhatsApp din Guineea Ecuatorială, unde au provocat o adevărată furtună.

Engonga a fost identificat rapid, împreună cu unele dintre femeile din videoclipuri, inclusiv rude ale preşedintelui şi soţii de miniştri şi înalţi oficiali militari.

Guvernul, preocupat de „destrămarea familiilor” după apariția imaginilor

Guvernul nu a putut ignora ceea ce se întâmpla şi, la 30 octombrie, vicepreşedintele Teodoro Obiang Mangue (cândva proprietarul mănuşii lui Michael Jackson) a dat companiilor de telecomunicaţii 24 de ore pentru a găsi modalităţi de a opri răspândirea clipurilor. „Nu putem continua să asistăm la destrămarea familiilor fără să luăm nicio măsură”, a scris el pe X. „Între timp, originea acestor publicaţii este investigată pentru a găsi autorul sau autorii şi a-i face să răspundă pentru acţiunile lor”, a dat asigurări vicepreşedintele.

Deoarece echipamentul informatic se află în mâinile forţelor de securitate, suspiciunea a căzut asupra cuiva de acolo, care, probabil, a încercat să distrugă reputaţia lui Engonga înainte de proces.

Poliţia a făcut apel la femei să se prezinte pentru a deschide un nou proces împotriva lui Engonga „Bello”, pentru partajarea fără consimţământ de imagini intime. Una dintre ele a anunţat deja că îl dă în judecată.

Ceea ce nu este clar este motivul pentru care Engonga ar fi făcut înregistrările.

Dar activiştii au prezentat ceea ce ar putea fi alte motive în spatele scurgerii explozive de informaţii. Pe lângă faptul că este rudă cu preşedintele, Engonga este fiul lui Baltasar Engonga Edjo'o, şeful uniunii economice şi monetare regionale, CEMAC, şi este foarte influent în ţară.

„Asistăm la sfârşitul unei epoci, la sfârşitul actualului preşedinte, şi există o (problemă) de succesiune şi aceasta este lupta internă la care asistăm”, a declarat activistul Nsang Christia Esimi Cruz, care trăieşte acum la Londra. Acesta susţine că vicepreşedintele Obiang încearcă să elimine politic „pe oricine ar putea contesta succesiunea sa”.

Vicepreşedintele, împreună cu mama sa, sunt suspectaţi că îi dau la o parte pe toţi cei care îi ameninţă calea spre preşedinţie, inclusiv pe Gabriel Obiang Lima (un alt fiu al preşedintelui Obiang cu o altă soţie), care a fost ministru al petrolului timp de 10 ani şi apoi a trecut la un rol secundar în guvern.

Se crede că cei din elită ştiu lucruri unii despre alţii care ar prefera să nu fie făcute publice, iar înregistrările video au mai fost folosite în trecut pentru a umili şi discredita un adversar politic.

Există, de asemenea, acuzaţii frecvente de complot pentru o lovitură de stat, ceea ce alimentează şi mai mult paranoia.

Dar activistul Cruz susţine, de asemenea, că autorităţile doresc să folosească scandalul ca o scuză pentru a lua măsuri drastice împotriva reţelelor sociale, prin intermediul cărora sunt difuzate multe informaţii despre ceea ce se întâmplă cu adevărat în ţară. În iulie, autorităţile au suspendat temporar internetul după ce au izbucnit proteste pe insula Annobón.

Vicepreședintele corupt ia măsuri anticorupție

Pentru Cruz, faptul că un oficial de rang înalt avea relaţii sexuale în afara căsătoriei nu este surprinzător, deoarece face parte din stilul de viaţă decadent al elitei ţării.

Vicepreşedintele, care a fost el însuşi condamnat pentru corupţie în Franţa şi căruia i-au fost confiscate averi considerabile în diferite ţări, doreşte să fie văzut ca omul care ia măsuri drastice împotriva corupţiei şi a neregulilor din ţară. Anul trecut, de exemplu, a ordonat arestarea fratelui său vitreg în urma unor acuzaţii privind vânzarea unui avion deţinut de compania aeriană de stat.

Dar în cazul de acum, în ciuda eforturilor vicepreşedintelui de a opri răspândirea videoclipurilor, acestea continuă să fie vizionate.

Săptămâna aceasta, el a încercat să pară mai hotărât, solicitând instalarea de camere de supraveghere în birourile guvernamentale „pentru a combate actele indecente şi ilicite”, conform agenţiei oficiale de presă. Afirmând că scandalul a „denigrat imaginea ţării”, acesta a ordonat ca orice funcţionar surprins în timp ce practică acte sexuale la locul de muncă să fie suspendat, deoarece aceasta este o „încălcare flagrantă a codului de conduită”.

Şi nu greşeşte când spune că povestea a atras mult interes din exterior. Judecând după datele Google, căutările care includ numele ţării au crescut vertiginos de la începutul acestei săptămâni. Luni, pe X, „Guineea Ecuatorială” a fost unul dintre cei mai căutaţi termeni în Kenya, Nigeria şi Africa de Sud - depăşind uneori interesul pentru alegerile din SUA.

Acest lucru i-a frustrat pe unii activişti care au încercat să spună lumii ce se întâmplă cu adevărat în ţară. „Guineea Ecuatorială are probleme mult mai mari decât acest scandal sexual”, a declarat Christia Esimi Cruz, care lucrează pentru o organizaţie de apărare a drepturilor numită GE Nuestra. „Acest scandal sexual pentru noi este doar un simptom al bolii, nu este boala în sine. Arată doar cât de corupt este sistemul”, a explicat activistul.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...