Cum a ajuns balonul cu aer cald arma pe care SUA vrea să o folosească la interceptarea rachetelor hipersonice ale Rusiei și Chinei

Data publicării:
Military Surveillance Balloons
Aerostat al armatei americane folosit în cadrul sistemului de apărare antirachetă al SUA. Foto: Profimedia Images

Baloanele cu aer cald ar putea deveni arma cu ajutorul căreia SUA va putea contracara amenințarea rachetelor hipersonice dezvoltate în prezent de Rusia și China. Respectivele baloane, care pot ajunge până la altitudini de 20-30 de kilometri, urmează a fi integrate în vasta rețea de senzori și de sateliți a Pentagonului și ar putea fi astfel folosite pentru a detecta și urmări rachetele hipersonice, informează Politico.

„Astfel de platforme care operează la altitudini extrem de înalte prezintă mai multe avantaje: capacitatea de a se menține pe poziție vreme îndelungată, precum și manevrabilitatea sau flexibilitatea în ceea ce privește încărcătura pe care o pot suporta”, a declarat pentru Politico, Tom Karako, expert militar și în securitate, director al Proiectului de Apărare Antirachetă din cadrul Centrului Strategic și Studii Internaționale.

Până în prezent, armata americană folosea astfel de baloane strict în scopuri științifice și de cercetare.

În ultimii doi ani, Pentagonul a cheltuit 3,8 milioane de dolari pe diverse proiecte de cercetare legate de baloanele cu aer cald și intenționează să cheltuiască peste 27 de milioane în anul fiscal 2023.

China e capabilă să lanseze „bombardamente orbitale” cu ajutorul noii sale rachete hipersonice

Baloanele ar putea veni în sprijinul rețelei deja existente de sateliți în ceea ce privește detectarea și urmărirea rachetelor hipersonice, un domeniu în care Pentagonul a admis oficial că SUA se află în urma Chinei. Șeful armatei americane s-a arătat încă de anul trecut îngrijorat de progresele pe care China le-a înregistrat în domeniul armelor hipersonice.

În luna octombrie 2021, Financial Times a publicat un articol referitor la testarea de către China, în luna august, a unei rachete hipersonice care a fost lansată pe orbita terestră. Racheta ar fi înconjurat Pământul înainte de a coborî spre ţinta (aflată în China), pe care a ratat-o însă cu aproximativ 32 de kilometri.

Noua rachetă hipersonică a Chinei este capabilă să se menţină un timp indefinit pe orbita terestră, ceea ce ar permite armatei chineze să lanseze „bombardamente de pe orbita terestră” asupra oricărei ţinte de pe planetă, a avertizat generalul-locotenent Chance Saltzman, adjunctul şefului Operaţiunilor Spaţiale (cyber şi nucleare) din cadrul Forţelor Spaţiale ale SUA.

Rusia a anunțat, de asemenea, la începutul lunii iunie, finalizarea cu succes a testelor la propria rachetă hipersonică Zircon. De altfel, Moscova a folosit în premieră arme hipersonice în războiul din Ucraina.

Baloanele de mare altitudine sunt deja folosite de Pentagon la colectarea de date și pentru transmisiuni militare

În ultimii ani, armata americană a folosit și testat baloane de mare altitudine pentru colectarea de date și furnizarea de comunicații pentru trupele terestre, preluând astfel sarcini pentru care erau folosiți sateliții militari.

În prezent, Pentagonul intenționează să se folosească de aceleași baloane inclusiv pentru transmiterea de informații avioanelor militare americane.

De asemenea, militarii americani încearcă să poată utiliza aceste baloane în combinație cu rețelele de sateliți comerciale pentru a le putea folosi înclusiv ca armă ofensivă, în executarea unui atac, în ceea ce Pentagonul numește „kill chain” („lanțul ucigaș/rețeaua ucigașă”).

151025-N-TC720-249 MEDITERRANEAN SEA (Oct. 25, 2015) Sailors aboard USS Donald Cook (DDG 75) release a helium filled balloon during radar tests Oct. 25, 2015. Donald Cook, an Arleigh Burke-class guided-missile destroyer, forward deployed to Rota, Spain is
Marinari de pe distrugătorul american clasa Aegis, Donald Cook, lansează un balon cu heliu în cadrul unui test radar. Foto: Profimedia Images

„Baloanele pot fi folosite ca platforme pentru mai multe misiuni, indiferent că vorbim despre noduri de comunicații și schimb de date, supraveghere în spectrul infraroșu, urmărirea amenințărilor aeriene (avioane sau rachete), sau pot fi folosite chiar ca arme în sine - și toate astea pot fi realizate fără ca (baloanele) să aibă o orbită previzibilă, cum se întâmplă în cazul sateliților”, a declarat Karako.

Un astfel de aerostat conține o unitate de control a zborului, alimentată de baterii solare. Balonul se poate deplasa pe o anumită traiectorie cu ajutorul curenților de aer, a căror schimbare de direcție e estimată în baza unui algoritm calculat de un soft cu inteligență artificială.

Dezvoltarea de noi sisteme defensive împotriva rachetelor hipersonice reprezintă una dintre prioritățile armatei americane, au precizat în luna mai secretarul american al Apărării, Lloyd Austin și șeful Pentagonului, generalul Mark Milley, în cadrul unei audieri în Congresul SUA. Baloanele cu aer cald vor putea fi folosite în acest scop, iar unul dintre marile lor avantaje îl reprezintă costul redus de exploatare, comparativ cu sateliții de supraveghere: lansarea și operarea unui aerostat pe o perioadă de câteva luni costă câteva sute de mii de dolari, comparativ cu zeci de milioane de dolari, în cazul unui satelit.

Editor : Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri