Chirurgul implicat în realizarea primului transplant de cap uman: Vrem ca tehnologia să avanseze

Data actualizării: Data publicării:
chinez canavaro

Chirurgul chinez Ren Xiaoping, care împreună cu neurochirurgul italian Sergio Canavero se pregătește să realizeze în China primul transplant de cap uman din lume, a respins dilemele etice, considerând că acestea sunt de ordin "medical, și nu filosofice", relatează EFE.

chinez canavaro
FOTO: china.org.cn

"Acest transplant va genera dezbateri în mass-media, însă ceea ce dorim este să dezvoltăm un model de operație pentru a contribui ca această tehnologie să avanseze", a spus marți medicul la o conferință de presă la Harbin, orașul din nord-estul Chinei unde pregătește această intervenție revoluționară.

Săptămâna trecută, Canavero a dezvăluit că acest prim transplant se va realiza în China. 

Chirurgul chinez de la Universitatea Medicală din Harbin a confirmat că s-a practicat acest tip de operație, pe care el o numește "experiment" pe animale, precum câini, sau pe cadavre umane, o intervenție care săptămâna trecută a durat 18 ore.

El a subliniat că înainte de operația definitivă vor fi publicate rezultatele investigațiilor prealabile în revista Surgical Neurology International, pentru o dezbatere în comunitatea științifică, subliniind, în acest sens, că "știința nu se teme de polemică".

Controversatul medic italian Sergio Canavero vorbește despre acest transplant de peste doi ani. La începutul lui 2015, Valeri Spiridonov, un tânăr rus care suferă de atrofie musculară spinală, s-a oferit drept voluntar pentru această intervenție.

Totuși Canavero a declarat că va fi un pacient chinez cel care va fi beneficiarul primului transplant de cap, o intervenție care ar putea fi realizată în primăvara anului 2018.

"Va fi prima operație de acest gen din istoria omenirii, avem tehnologia necesară realizării sale", a declarat Canavaro unui ziar austriac. Operația va avea loc în orașul chinez Harbin, cu ajutorul unei echipe de specialiști chinezi, a subliniat el.

De fapt, medicul italian supranumit "Dr. Frankestien" asigură că a realizat deja primul transplant de cap la un cadavru, o intervenție care a durat 18 ore, în loc de cele 36 planificate, fără să ofere însă detalii cu privire la acest caz.

Canavero a dezvăluit că transplantul ar putea costa 100 de milioane de dolari și va implica o echipă de zeci de chirurgi și alți specialiști și va dura aproximativ 24 de ore.

În această operație, beneficiarul și donatorul vor sta în poziție șezând pentru a facilita intervenția, iar temperatura corpului celui care va primi transplantul va fi redusă la starea de hipotermie profundă pentru a-i proteja viața.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”