Charles Chaplin s-a născut într-o căruță, într-o familie de rromi: Un nou documentar explorează originile marelui actor

Data actualizării: Data publicării:
The Great Dictator film (1940)
Charles Chaplin în rolul lui „Hynkel”, din filmul „Dictatorul”, 1940. Foto: Profimedia Images

Documentarul „Chaplin. Spirit of the Tramp”, regizat de o nepoată a celebrului actor Charlie Chaplin, actriţa Carmen Chaplin, şi care reprezintă o explorare a originilor rrome ale bunicului său, urmează să fie prezentat miercuri la Festivalul de Film de la San Sebastian (20-28 septembrie), transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Geneza proiectului se află într-o scrisoare, a cărei existenţă a fost dezvăluită în urmă cu mai bine de un deceniu, în care un bărbat pe nume Jack Hill îl anunţa pe Charles Chaplin - care nu a avut niciodată un certificat de naştere - că nu s-a născut la Londra, ci în căruţa unei regine rrome, într-o tabără situată la periferia oraşului Birmingham.

Acea misivă, în care Hill îl numea „mincinos” şi pe care artistul o ţinuse încuiată într-un sertar al unei măsuţe din casa sa din Elveţia, însemna că Chaplin era de origine rromă în proporţie de un sfert şi nu de o optime, aşa cum îi mărturisise într-o zi fiicei sale mai mari, Geraldine, fără a aprofunda subiectul, povesteşte actriţa în film.

„Michael, tatăl meu, a fost întotdeauna fascinat de cultura ţigănească, de muzică, de oameni. Ştia instinctiv că avea în el ceva de ţigan, iar scrisoarea a trezit ceva în el. Acesta a fost punctul de plecare pentru el în explorarea tuturor indiciilor despre originea ţigănească a lui Charlie (aşa cum îi spune el bunicului). Şi apoi acesta a fost şi punctul meu de plecare pentru documentar”, a explicat Carmen Chaplin într-un interviu acordat EFE.

Documentarul este o producţie Spania, Franţa, Marea Britanie şi Ţările de Jos, cu un scenariu scris, printre alţii, chiar de Carmen Chaplin, fiica lui Michael Chaplin, al doilea dintre cei opt copii ai lui Charles Chaplin şi ai soţiei sale, Oona O'Neill.

Documentarul arată cum descoperirea procentului mai mare de sânge ţigănesc devine o sărbătoare pentru familie. „A însemnat mult pentru el să aibă sânge ţigănesc, la fel şi pentru mine, iar realizarea filmului a însemnat să onorez această cultură. Faptul că ştiam asta mi-a permis să văd filmele realizate de Charlie din punctul de vedere al unui artist ţigan, acea nevoie imediată de a trăi, acea bucurie a momentului”, a spus ea.

Actorul american Johnny Depp şi cineastul Emir Kusturika se numără printre cei care au participat la acest film, precum şi muzicieni şi artişti de origine rromă, cum ar fi artista spaniolă Lita Cabellut şi dansatorul Farruquito.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Atunci când Marele Viscol a îngropat România: „Am încercat să ieșim, dar nu...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Gwen Stefani, dezvăluiri despre cele mai dificile momente din viața ei: „Cum te aduni? A părut o a doua șansă...
Film Now
De ce s-a mutat Matthew McConaughey din L.A. Doi ani nu a jucat deloc în filme: "Cel mai rebel gest al meu"
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Nu au existat bani pentru plata pensiei în decembrie. La ce artificiu a recurs guvernul? DOCUMENT
Digi FM
Colin Farrell, cuvinte de laudă după ce a filmat câteva zile la București: „Cele mai uimitoare cafenele!”...
Sondă de petrol.
Compania ungară Mol susţine că renunţarea la importurile de petrol rusesc este nerealistă, în pofida...
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Josh Brolin, dezvăluiri despre cum l-a ajutat Barbra Streisand să renunțe la alcool, iar John Travolta l-a...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...