Foto: kremlin.ru
Mai mulți analiști politici au schițat pentru New York Times obiectivele pe care le-a avut președintele Vladimir Putin în minte când s-a implicat în războiul din Siria și au explicat în ce măsură au fost și atinse. Mulți analiști consideră că principalul scop al lui Vladimir Putin, acela de a forța dialogul cu Statele Unite și de a induce ideea că Washington-ul și Moscova sunt principalele forțe politice globale, a fost atins.
Rusia a început bombardamentele în Siria pe 30 septembrie 2015. În primul rând, președintele de la Kremlin a urmărit să împiedice schimbarea regimului actual din Siria, o schimbare dorită de Occident și de SUA. Vladimir Putin a militat în mod activ împotriva oricărei intervenții din partea guvernelor exterioare pentru a schimba regimul politic din Siria.
De asemenea, președintele rus a vrut să demonstreze că Moscova este un aliat mai de încredere decât Washington-ul, având în vedere că administrația Obama a renunțat la partenerii pe termen lung precum fostul președinte al Egiptului Hosni Mubarak, care a demisionat în urma protestelor din 2011.
În al treilea rând, Putin a dorit să restaureze rolul pe care Rusia l-a avut în perioada sovietică în Orientul Mijlociu și să își asigure locul printre liderii lumii.
În continuare, Vladimir Putin a urmărit să scape de izolarea pe care Washingtonul a încercat să o impună Moscovei, după criza din Ucraina. Analiștii spun că a reușit, deoarece a forțat un dialog cu Statele Unite și, într-o mai mică măsură cu Europa.
Mai mult, liderul rus a dorit să distragă atenția de la războiul din Ucraina, dar și să obțină ridicarea sancțiunilor economice. Rusia se confruntă cu probleme economice grave. Retragerea din Siria ar putea ajuta să mai redreseze economia, dar analiștii apreciază că nu este suficient. Sancțiunile economice impuse Kremlinului nu au fost încă ridicate.
Cel de-al șaselea obiectiv pe care și l-a propus liderul de la Kremlin a fost să arate eficiența armamentului său și să își consolideze poziția pe piața armamentelor. Rusia este al doilea cel mai mare exportator de arme din lume, după Statele Unite.
Războiul din Siria a început în urmă cu cinci ani în urma unei revolte împotriva regimului Bashar al-Assad. În cifre, asta înseamnă peste 270.000 de morți, o jumătate de populație refugiată și o țară în ruine, iar bilanțul nu pare să fie încă unul final.
Citiți și: