Un bărbat în vârstă de 100 de ani s-a vindecat şi a fost externat din spital sâmbătă, după 13 zile de tratament pentru noul coronavirus, el devenind astfel cel mai în vârstă pacient vindecat, citează Agerpres.
Bărbatul a făcut parte dintr-un grup de peste 80 de pacienţi care au fost externaţi dintr-un spital din Wuhan, capitala provinciei Hubei şi epicentru al epidemiei de coronavirus.
Născut în februarie 1920, bărbatul tocmai împlinise 100 de ani. El a fost internat în spital la 24 februarie, după ce s-a îmbolnăvit de COVID-19, suferind totodată şi de alte afecţiuni, precum maladia Alzheimer, hipertensiune şi probleme cardiace.
Potrivit Xinhua, din cauza faptului că afecţiunile sale erau multiple şi complicate, medici militari l-au consultat în numeroase rânduri şi i-au prescris mai multe tipuri de tratament, de la antivirale la remedii ale medicinii tradiţionale chinezeşti şi terapie cu plasmă.
Editor: I. I.