Cei mai mulţi dintre canadieni nu doresc să plătească cheltuielile de şedere în ţara lor a ducilor de Sussex, prinţul Harry şi Meghan Markle, inclusiv cele privind securitatea cuplului princiar, potrivit unui sondaj publicat miercuri şi citat de EFE.
Sondajul institutului Angus Reid arată că aproape trei sferturi dintre canadieni (73%) nu acceptă ca finanţele publice să suporte costul şederii în ţara lor a nepotului reginei Elisabeta a II-a şi a soţiei sale. Doar 3% dintre cei chestionaţi şi-au exprimat sprijinul pentru ca ţara să susţină toate costurile de şedere a cuplului princiar, în timp ce 19% au declarat că ar fi de acord să fie plătite doar unele cheltuieli, scrie Agerpres.
Elisabeta a II-a este regina a şaisprezece state suverane din Commonwealth, organizaţie din care face parte şi Canada. Săptămâna trecută, ducii de Sussex au zguduit temelia monarhiei britanice anunţându-şi "demisia" din Casa Regală şi spunând că îşi vor petrece timpul între Marea Britanie şi America de Nord, cel mai probabil în Canada.
Anunţul a intervenit după ce prinţul Harry şi Meghan şi-au încheiat cele şase săptămâni de vacanţă în Canada împreună cu fiul lor, Archie, într-o reşedinţă în valoare de 14 milioane de dolari situată pe o insulă din Vancouver.
Deşi fosta actriţă are cetăţenia americană, înainte de căsătoria cu Harry, ea a petrecut mult timp în Canada pe platourile de filmare din Toronto ale serialului "Suits".
Soţia prinţului Harry, Meghan Markle, a vizitat marţi sediul unei organizaţii caritabile din Vancouver, aceasta fiind prima sa ieşire în public după ce cuplul a anunţat că va renunţa la obligaţiile protocolare şi îşi va petrece timpul între Regatul Unit şi Canada. Organizaţia a publicat o fotografie în care membrii săi apar reuniţi în jurul ducesei de Sussex, bând ceai într-o atmosferă relaxată.
La rândul său, prinţul Harry a vizitat Canada în numeroase ocazii, mai ales că Toronto a fost, în 2017, gazda Jocurilor Invictus, o competiţie sportivă creată de ducele de Sussex pentru veteranii de război cu dizabilităţi fizice.
Sondajul Angus Reid, realizat între 13 şi 14 ianuarie pe un eşantion de 1.154 de persoane, arată că 66 % dintre canadieni consideră Casa Windsor "prea puţin relevantă". În timp ce 45% dintre aceştia sunt de părere că ţara lor nu ar trebui să fie pe viitor o monarhie constituţională.
Editor web: A.P.