Kremlinul a respins marţi criticile venite din Statele Unite privind zborurile militare ruse către Venezuela: a fost greşit din partea Secretarului de Stat american Mike Pompeo să condamne acţiunile Moscovei, relatează Reuters, citată de News.ro.
Două bombardiere ruseşti TU-160 capabile să transporte arme nucleare au aterizat în Venezuela luni, ca semn de susţinere faţă de guvernul de la Caracas.
Pompeo a criticat trimiterea avioanelor pe Twitter.
„Venezuelenii şi ruşii ar trebui să vadă acest lucru ca pe ce este: două guverne corupte care irosesc fondurile publice şi suprimă libertatea în timp ce oamenii suferă”, a scris Pompeo.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a declarat într-o teleconferinţă că afirmaţiile lui Pompeo sunt nediplomatice şi greşite.
„Le considerăm ca fiind complet nepotrivite”, a spus Peskov.