Au fost create celule stem embrionare ce pot vindeca boli precum Parkinson sau diabet

Data publicării:
Celulele controversate care au salvat peste 10 milioane de vieți

Oamenii de ştiinţă au creat un embrion uman, clonat din celule ale pielii şi din acesta au reuşit să extragă celule stem viabile. Embrioni umani au mai fost clonaţi în laboratoare, dar până acum niciunul nu se dezvoltase îndeajuns de mult, pentru a putea fi prelevate celule stem.

Medicii spun că reuşita medicală este un pas important pentru tratarea unor boli care acum sunt incurabile. Şi asta pentru că aceste celule stem implantate într-un organ bolnav se transformă în ţesutul specific acestuia.

Noutatea constă în faptul că aceste elemente anatomice nu mai sunt respinse de organism, ca în cazul unui transplant obişnuit, pentru că ele conţin ADN-ul bolnavului.

„În acest caz, celulele stem vor fi crescute din celule ale pielii, provenite de la un pacient. Astfel, celulele stem obţinute vor fi compatibile, atunci când le vom transplanta în acelaşi pacient”, afirmă cercetătorul Shoukhrat Mitalipov.

Un transplant de ţesut astfel obţinut la nivelul creierului ar putea vindeca boala Parkinson, iar un transplant pancreatic ar combate diabetul. Această tehnică a clonării terapeutice este, însă, foarte controversată, pentru că extragerea celulelor stem presupune distrugerea embrionului uman. În plus, sunt multe voci care spun că metoda deschide calea pentru mult controversatele clonări umane.

„Această metodă permite laboratoarelor care se ocupă de fertilizare in vitro, să folosească toate aceste principii pentru a face o clonă, pentru oamenii care îşi doresc o clonă”, susține Jaydee Handon, analist.

Până acum, oamenii de ştiinţă au clonat mai multe tipuri de mamifere. Primul succes a fost Dolly, oaia clonată în 1996, în Marea Britanie. Dolly a murit şase ani mai târziu, din cauza unei afecţiuni la plâmâni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri