Foto: Gulliver/GettyImages
„La baza forțelor armate turce se află disciplina, supunerea necondiționată și o singură linie de comandament. Nu se poate vorbi despre o acțiune ilegală, care este în afara structurii de comandament sau care o compromite”', a afirmat Statul major al armatei într-o declarație foarte neobișnuită, publicată pe site-ul său.
Armata turcă nu a precizat la ce informații de presă face referire, dar a promis demersuri judiciare împotriva oricărei informații „nefondate”, precizează Agerpres.
Cu toate acestea, un articol al cercetătorului american și fost responsabil al Departamentului american al apărării Michael Rubin, publicat în Newsweek sub titlul ''Va avea loc o lovitură de stat împotriva lui Erdogan în Turcia?'', a atras multă atenție în exteriorul țării.
Armata turcă, a doua ca mărime, după cea a SUA, din cadrul NATO, este răspunzătoare de trei lovituri de stat — în 1960, 1971 și 1980 — și a înlăturat de la putere un guvern proislamist în 1997, condus de către Necmettin Erbakan, mentorul politic al lui Erdogan.
Armata este considerată în mod istoric drept o forță majoră în politica turcă, capabilă să înlăture de la putere guverne care, în opinia sa, subminează principiile laice ale republicii moderne înființate de către Mustafa Kemal Ataturk.
Erdogan, aflat la putere ca prim-ministru, apoi ca președinte din 2003, a redus din influența generalilor printr-o succesiune de reforme juridice în cadrul obiectivelor Ankarei de a adera la Uniunea Europeană.