Armata turcă a intrat cu tancuri în Siria, într-o operațiune contra ISIS

Data actualizării: Data publicării:
Syrian Kurds Battle IS To Retain Control Of Kobani
Foto: Gulliver/GettyImages

Armata turcă a lansat tiruri de artilerie asupra orașului de frontieră sirian Jarablus, în timp ce avioane militare ale SUA au bombardat poziții ale Stat Islamic. Operațiunea, lansată miercuri dimineață, de armata turcă și forțele coaliției internaționale antijadiste pentru alungarea grupării jihadiste Statul Islamic din orașul sirian Jarablos, situat în apropiere de frontiera cu Turcia, a fost anunțată de biroul premierului turc, citat de marile agenții de presă. Ulterior, armata turcă a intrat și cu tancurile în Siria.

Syrian Kurds Battle IS To Retain Control Of Kobani
Foto: Gulliver/GettyImages

Forțele armatei turce și cele aeriene ale coaliției internaționale „au lansat o operațiune militară vizând curățarea districtului Jarablos din provincia Alep de organizația teroristă Daesh”, acronimul arab pentru Stat Islamic, potrivit unui comunicat oficial.

Agenția de presă turcă Anadolu a precizat că operațiunea a început la ora locală 04:00 (01:00 GMT) și are ca obiectiv secundar să „întărească securitatea frontierei și să păstreze integritatea teritorială a Siriei”.

Agerpres notează că armata turcă a lansat tiruri de artilerie asupra orașului de frontieră sirian Jarablus, în timp ce avioane militare ale SUA au bombardat poziții ale Stat Islamic, ca parte a operațiunii, au declarat surse militare turce, citate de Reuters.

Un grup al forțelor speciale turce, sprijinite de avioane americane din cadrul coaliției antijihadiste au trecut în nordul Siriei, dar incursiunea terestră nu a început încă, în prezent acționându-se în sensul pregătirii unui coridor de trecere pentru alte trupe, a indicat agenția britanică de presă.

Potrivit postului de televiziune NTV, un mic număr de membri ai forțelor speciale turce au intrat câțiva kilometri în interiorul teritoriului sirian pentru a securiza zona înaintea unei posibile incursiuni ce pare iminentă.

Avioane F-16 turce au bombardat poziții ale jihadiștilor la Jarablos, pentru prima oară de la doborârea în noiembrie 2015 a unui bombardier rusesc de către un avion de vânătoare turc la frontiera turco-siriană, mai adaugă același canal de televiziune.

Marți seara, Turcia s-a declarat pregătită să sprijine o operațiune pentru alungarea Stat Islamic din Jarablos, după ce tiruri de mortiere și rachete au vizat teritoriul său la Karkamiș și orașul de frontieră turc Kiliș, situat mai la vest.

În același timp, sute de rebeli sirieni susținuți de Ankara se pregăteau de partea turcă a frontierei pentru o ofensivă vizând preluarea controlului asupra Jarablos, ultimul punct de trecere controlat de Stat Islamic la frontiera turco-siriană - conform unor surse ale rebelilor și Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO).

Pentru Turcia, această operațiune este motivată de dorința de a împiedica preluarea controlului asupra acestei localități de către milițiile kurde și de a „deschide un coridor pentru rebelii moderați”, a subliniat un responsabil turc.

Anunțul lansării operațiunii la Jarablos intervine în contextul în care vicepreședintele american Joe Biden este așteptat miercuri dimineața la Ankara, unde urmează să aibă discuții cu premierul Binali Yildirim și președintele Recep Tayyip Erdogan.

Ministrul de externe turc Mevlut Cavusoglu declarase anterior: „Noi nu vrem Daesh nici în Irak și nici în Siria. Vom oferi orice tip de sprijin operațiunii (de alungare a jihadiștilor) din Jarablos”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Programul pe care trebuie să îl folosești mereu la mașina de spălat. Este singurul care nu strică hainele
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”