Aproximativ 1.000 de sud-coreeni care au participat la funeraliile fostului director al Grupului Samsung au fost notificați să se testeze anti Covid, după ce unul dintre participanți, un jurnalist, a fost depistat pozitiv cu noul coronavirus, scrie Reuters.
Jurnalistul, care a relatat evenimentul de la fața locului, a dezvoltat simptome Covid două zile mai târziu, care au fost confirmate ulterior printr-un test, au spus autoritățile sanitare din Coreea de Sud. Cel puțin șase cazuri de coronavirus, printre care doi colegi și doi membri ai familiei, au fost legate de jurnalist, au mai spus autoritățile.
Kwak Jin, oficial în cadrul Agenției coreene pentru Prevenția și Controlul Bolilor, a declarat că deocamdată niciun caz de coronavirus nu a fost legat de înmormântarea directorului Samsung, nici măcar al jurnalistului, care a purtat mască la funeralii.
Printre participanții la înmormântare s-au numărat politicieni, consilieri prezidențiali și importanți oameni de afaceri.
Funeraliile au durat patru zile și s-au ținut într-o capelă de 50 de locuri, unde oamenii au venit pe rând să-și arate respectul față de cel dispărut. Toți au purtat mască, ceea ce constituie o regulă în Coreea de Sud.
Coreea de Sud a făcut o campanie „agresivă” de testare și urmărire a contacților direcți pentru a controla răspândirea coronavirusului și este considrerată un exemplu de succes la începutul pandemiei, dar în ultima perioadă se confruntă cu circa 100 de cazuri pe zi.
Miercuri au fost raportate 125 de cazuri noi, urcând bilanțul total la 27.050 de infectări și 475 de decese.
Editor : B.P.