Președintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că trupele ruse din Ucraina își „îmbunătăţesc poziţiile în toate direcţiile în fiecare zi” şi că ofensiva militară a Moscovei merge „potrivit planului”. Comentariile liderilor ruși vin la câteva momente după ce armata ucraineană susține că a „împins parțial înapoi” forțele ruse din orașul Vovchansk din regiunea Harkov.
Moscova a început vineri o ofensivă asupra regiunii Harkov, după săptămâni de speculații că Rusia se pregătește să stabilească o nouă linie de front acolo.
Orașele Vovcensk și Lyptsi par a fi centrul ofensivei care ar putea oferi Rusiei posibilitatea de a pune Harkov sub un baraj de artilerie.
Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei raportează că Forțele de Apărare i-au împins parțial pe ruși din Vovcensk, însă operațiunile defensive continuă la periferia de nord și nord-vest a orașului.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Potrivit Kyiv Independent, Ucraina desfășoară mai multe forțe în regiunea Harkov. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a discutat despre situație cu șeful Statului Major General Anatolii Barhylevych și cu Comandantul șef al Forțelor Armate ale Ucrainei Oleksandr Sîrski, precum și cu șefii Gărzii Naționale.
„Sunt desfășurate forțe suplimentare, există rezerve”, se arată în raportul Biroului Prezidențial.
Între timp, în Vovcensk continuă evacuarea civililor.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Miercuri, Zelenski a anulat vizita planificată în Spania și Portugalia din cauza înrăutățirii situației de pe frontul de luptă din Ucraina.
Armata ucraineană a anunţat în noaptea de marţi spre miercuri că s-a regrupat pe frontul de nord „în anumite zone, în apropiere de Lukianţi şi Vovceansk”, în regiunea Harkov, unde Rusia a lansat o ofensivă la 10 mai, şi că ”bătălia continuă”, scrie News.ro. ”În anumite zone, în apropiere de Lukainţi şi Vovceansk, în urma unor tiruri inamice şi unui asalt al infanteriei, unităţile noastre s-au grupat către poziţii mai favorabile, pentru a salva vieţile militarilor noştri şi a evita pierderi. Bătălia continuă”, a anunţat pe reţelele sociale Statul major ucrainean.
Rușii atacă și în regiunea Zaporojie și la Bahmut
Armata rusă a anunțat miecuri recapturarea satului Robotîne, situat în regiunea Zaporojie, una din localitățile-cheie cucerite cu greu de armata ucraineană în timpul contraofensive din vara anului 2023, informează agenția rusă Tass.
„Unități ale grupării de forțe Nipru au eliberat complet satul Robotîne, una dintre puținele așezări pe care Kievul le recucerise în timpul contraofensivei din vara anului trecut”, se arată într-un comunicat al ministerului rus al Apărării.
Satul Robotîne a fost epicentrul unor confruntări violente între ucraineni și ruși în vara lui 2023, în timpul contraofensivei declanșate de forțele Kievului în zona Zaporojie. Trupele ucrainene au precizat la finele lui august 2023 că au reușit să spargă prima linie de apărare a complexului de fortificații cunoscut sub numele de „linia Surovikin” în dreptul acestei localități.
De asemenea, Polițiștii de frontieră ucraineni au raportat că au dejucat un atac rusesc pe frontul Bakhmut, distrugând echipamente militare și un grup de infanterie rusă.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Ucrainenii au distrus un tanc T-64, un BTR-82 APC și aproximativ 10 infanteriști ruși.
Editor : R.K.