Lira turcească se prăbușește în timp ce Erdogan se ceartă cu aliații din NATO

Data actualizării: Data publicării:
Președintele Turciei Recep Erdogan.
Președintele Turciei Recep Erdogan. Foto: Profimedia

Lira turcească s-a depreciat la un nivel record de 8,15 unități pentru un dolar, pe fondul anxietății investitorilor cu privire la economia turcească, lovită de coronavirus și de fricțiunile președintelui Erdogan cu aliații din NATO, anunță BBC.

Președintele Recep Tayyip Erdogan a stârnit mânia Franței și a Statelor Unite, printre alții.

Analiștii atribuie deprecierea îngrijorărilor legate de inflația din Turcia, de 11,7% luna trecută și de refuzul băncii centrale de a crește rata de referință a dobânzii, scrie Mediafax.

O creștere a ratei dobânzii ar putea diminua inflația și ar putea încuraja investitorii să cumpere lire.

Acțiunile președintelui Erdogan în regiune - în Libia, Siria, în jurul Ciprului și în Caucaz - a descurajat investitorii, spun analiștii de piață. "Tensiunile geopolitice în creștere cu SUA și UE reprezintă noi surse de presiune care slăbesc lira", a declarat un trader turc de valute.

Piotr Matys, analist la Rabobank, a declarat că există îngrijorări că o victorie a lui Joe Biden în alegerile din SUA ar putea însemna „sancțiuni severe asupra Turciei pentru achiziționarea sistemului rus de apărare S-400”, dar și că „piața este, de asemenea, îngrijorată despre relația care se deteriorează rapid între Turcia și Franța ".

Lira a pierdut 26% din valoare în acest an iar autoritățile turce au cheltuit aproximativ 134 miliarde de dolari (103 miliarde de lire sterline) în ultimele 18 luni pentru susținerea monedei.

La 23 octombrie, președintele Erdogan a confirmat că Turcia a testat controversatul sistem de rachete S-400. Apoi, duminică, a respins criticile SUA referitoare la acordul de arme cu Rusia, spunând: "Nu știi cu cine vă jucați. Continuați cu sancțiunile voastre".

Departamentul de stat american a avertizat cu privire la „potențiale consecințe grave pentru relațiile noastre de securitate dacă Turcia activează sistemul”.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri