Video&Foto Lavrov se luptă cu Occidentul purtând iPhone și ceas Apple, îmbrăcat cu un tricou al unui artist american bisexual dependent de droguri

Data actualizării: Data publicării:
lavrov pantaloni scurti tricou pe terasa hotel bali cu harti pe masa, iphine apple watche la mana
Serghei Lavrov se bucură în privat de beneficiile Occidentului pe care îl diabolizează în discursul public. Sursă foto: captură Twitter

Încercarea lui Serghei Lavrov de a nega informațiile că ar fi ajuns la spital în Bali, lăsându-se filmat în cadru privat pe terasa unui hotel, a dat naștere unei noi controverse. Deși în public este un dușman declarat al decadenței Occidentului, în particular Lavrov profită din plin de beneficiile acestuia, de la tehnologia de vârf, până la îmbrăcămintea creată de artiști care, potrivit doctrinei oficiale ruse, reprezintă simbolul perfect al decăderii omului occidental.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a ținut să contrazică informațiile apărute luni în presă, potrivit cărora ar fi ajuns la spital în Bali, din cauza unor probleme cardiace. El s-a lăsat filmat de purtătoarea sa de cuvânt, Maria Zaharova, pe terasa unui hotel, în timp ce își pregătea discursul pentru summitul G20. 

Lavrov a vrut să pară relaxat, într-o ținută lejeră - pantaloni scurți și tricou -, în acord cu vremea frumoasă de afară. Numai că apariția ministrului de externe rus este total dezacord cu pozițiile sale oficiale și, implicit, ale Moscovei, în care acuză Occidentul că vrea să anuleze cultura rusă și Rusia însăși.

Serghei Lavrov are pe masă un telefon iPhone, poartă la mână un smartwatch din familia Apple, sincronizat cu smartphone-ul, iar tricoul său este o creație a unuia din cei mai mari și controversați artiști americani ai secolului XX, Jean-Michel Basquiat. Care, potrivit doctrinei oficiale a Moscovei, ar fi catalogat drept un simbol al decadenței Occidentului: Jean-Michel Basquiat era bisexual, potrivit mărturiilor apropiaților săi, și dependent de droguri. De altfel, Basquiat a murit la numai 27 de ani, în urma unei supradoze de heroină, după ce viața sa intrase în vrie în urma morții prietenului și mentorului său Andy Warhol.

Ușurința cu care șeful diplomației Rusiei adoptă simboluri occidentale este surprinzătoare pentru un înalt demnitar care declara, în urmă cu doar câteva luni, că „Occidentul ne-a declarat război nouă, întregii lumi ruseşti. Cultura de a anula Rusia şi tot ce are legătură cu ţara noastră a ajuns deja la absurd”.

Contradicția dintre poziția oficială a lui Lavrov față de Occident și apariția sa de luni nu a scăpat netaxată pe rețelele sociale, mulți oameni remarcând imediat distanța dintre discursul său oficial și comportamentul privat.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri