Kremlinul, ironic după confruntarea Trump-Biden: Vladimir Putin nu și-a pus alarma la ceas să urmărească dezbaterea

Data publicării:
Vladimir Putin se uită din reflex să vadă cât e ceasul, chiar dacă nu are ceasul la mână
„Ei bine, uite, nu cred că vă aşteptaţi ca preşedintele Rusiei să-şi pună ceasul cu alarmă”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului. Foto: Profimedia Images

Preşedintele Vladimir Putin nu s-a trezit în toiul nopţii pentru a urmări dezbaterea prezidenţială americană dintre Joe Biden şi Donald Trump, iar Rusia nu va comenta politica internă a SUA, a declarat vineri Kremlinul, în condiţiile în care Putin a fost invocat adesea în discursul celor doi candidaţi la Casa Albă, relatează Reuters, preluată de news.ro.

Putin şi-a afişat indiferenţa faţă de rezultatul alegerilor din noiembrie din SUA, iar purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, a menţinut această linie, spunând că Rusia are lucruri mai importante pe care să se concentreze.

„Ei bine, uite, nu cred că vă aşteptaţi ca preşedintele Rusiei să-şi pună ceasul cu alarmă, să se trezească înainte de ivirea zorilor şi să urmărească dezbaterile din Statele Unite ale Americii”, a declarat Peskov reporterilor atunci când a fost întrebat dacă Putin s-a uitat la dezbaterea prezidenţiabililor din SUA.

„Avem o mulţime de probleme care sunt cu adevărat importante pentru ţara noastră, care sunt relevante pentru noi. Acestea sunt problemele cu care se ocupă preşedintele nostru. Dezbaterile din Statele Unite nu fac parte din principalele probleme de pe agendă”, a continuat Peskov, în condiţiile în care Moscova a fost învinuită de Washington că s-a amestecat în alegerile prezidenţiale din 2016, câştigate de Trump, încercând să le influenţeze rezultatul.

Rezultatul alegerilor este important pentru Rusia, în ciuda încercărilor sale de a-l minimaliza, deoarece va determina amploarea angajamentului Washingtonului de a continua să sprijine Ucraina împotriva Moscovei şi să o aprovizioneze cu arme americane avansate.

Într-un interviu acordat în februarie, Putin a declarat că este dispus să colaboreze cu orice preşedinte american, dar că îl preferă pe Biden pentru că este „o persoană mai experimentată, mai previzibilă, un politician de şcoală veche”.

Unii comentatori au considerat răutăcioasă această remarcă. Pe baza reticenţei lui Trump de a-l critica pe Putin atunci când acesta era preşedinte, precum şi pe baza comentariilor sale mai recente - inclusiv faptul că ar încuraja Rusia să atace membrii NATO care nu au cheltuit suficient pentru propria apărare - criticii săi cred că revenirea lui Trump la Casa Albă i-ar facilita situaţia liderului de la Kremlin.

La începutul acestei luni, Putin a declarat, ca răspuns la o întrebare adresată de Reuters, că Rusiei nu îi pasă cine va fi următorul preşedinte al SUA, deoarece acest lucru probabil nu va schimba nimic pentru Moscova. Dar el a spus că sistemul judiciar american a fost în mod clar folosit într-o luptă politică împotriva lui Trump.

Cu aproximativ 12 menţiuni într-o oră şi jumătate, preşedintele rus Vladimir Putin a fost invocat în mod repetat de Joe Biden şi Donald Trump în timpul dezbaterii de joi privind alegerile prezidenţiale, în timp ce aceştia au concurat pentru a arăta cine este mai dur în politica externă.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei