Kremlinul amenință Turcia și spune că va „demilitariza” viitoarea uzină din Ucraina pentru fabricarea de drone Bayraktar

Data actualizării: Data publicării:
Turkish combat drone Bayraktar TB 2 in the colours of the Armed Forces of Ukraine during a flight over the sea
Drona turcească Bayrakta s-a remarcat în războiul din Ucraina. Foto: Profimedia Images

 Kremlinul a ameninţat marţi să „demilitarizeze” viitoarea uzină turcă pentru fabricarea de drone Bayraktar dacă aceasta va fi construită în Ucraina, la o zi după ce ambasadorul ucrainean la Ankara, Vasili Bodnar, anunţase într-un interviu pentru RBC.ua că producătorul dronei turceşti Bayraktar a achiziţionat deja un teren în Ucraina pentru ridicarea viitoarei uzine de fabricare a unor astfel de drone, uzină pe care a şi proiectat-o deja, intenţionând să ducă până la capăt acest proiect, potrivit presei ucrainene citată de Agerpres.

Faptul de a construi un astfel de obiectiv, care, desigur, va intra imediat sub incidenţa 'demilitarizării' va prelungi doar suferinţa ucrainenilor, dar nu-i va ajuta să evite ceea ce este scopul operaţiunii speciale militare, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, sugerând că Moscova intenţionează să distrugă viitoarea uzină de drone Bayraktar din Ucraina.

Anterior, preşedintele rus Vladimir Putin i-a propus omologului său turc Recep Tayyip Erdogan să stabilească producţia de drone de atac Bayraktar în Rusia.

Haluk Bayraktar, şeful companiei de drone Baykar, a exclus categoric luna trecută posibilitatea livrării de astfel de echipamente Rusiei, afirmând că, la fel ca Ankara, şi compania sa susţine Ucraina în războiul cu Moscova.

Dronele sau vehiculele aeriene fără pilot (UAV) au devenit vitale în războiul din Ucraina.

Producătorul turc al celebrelor drone Bayraktar, râvnite acum de toată lumea, a spus răspicat faptul că în acest război susține independența și integritatea Ucrainei și că nu va vinde dronele sale armatei ruse. De altfel, compania a făcut și mai multe gesturi de susținere a armatei ucrainene. Spre exemplu, compania turcă a decis să doneze ucrainenilor drona pentru care mii de oameni din Lituania au făcut chetă pentru a o cumpăra.

Citește și: Dronele Bayraktar, coșmarul rușilor în Ucraina, sunt dorite acum în toată lumea. Drona este construită de ginerele lui Erdogan

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...