Distrugerea sistemelor de artilerie și a blindatelor rusești cu ajutorul dronelor turcești Bayraktar TB2, operate de armata ucraineană, a făcut ca „întreaga lume” să își dorească să le cumpere, potrivit proiectantului dronei, informează Reuters.
Selcuk Bayraktar, care conduce firma Baykar cu sediul la Instanbul, împreună cu fratele său Haluk, a spus că dronele au arătat cum tehnologia revoluționează războiul modern.
„Bayraktar TB2 face ceea ce era menită să facă – să distrugă unele dintre cele mai avansate sisteme antiaeriene, sisteme de artilerie și vehicule blindate”, a spus Selcuk B. pentru Reuters de la o expoziție din Baku, stând lângă Akinci, noua dronă construită de firma sa. „Întreaga lume este un client”.
Cel puțin pentru o vreme, TB2, care are o anvergură a aripilor de 12 metri și poate zbura până la o înălțime de aproape 8.000 de metri, înainte de a ataca artileria și tancurile cu bombe ghidate cu laser, care pot străpunge blindajul vehiculelor rusești, a ajutat la anularea superiorității militare a Rusiei în lupta contra Ucrainei.
Drona a ajuns atât de cunoscută, încât a devenit și subiectul unei melodii ucrainene pline de injurii la adresa trupelor ruse, cu refrenul „Bayraktar, Bayraktar”.
În afară de Ucriana, TB2 a jucat un rol crucial și în Siria, Irak și Azerbaidjan
Dincolo de satiră, drona Bayraktar a intrat chiar și în atenția președintelui rus Vladimir Putin. Ministerul Apărării de la Moscova a menționat drona de cel puțin 45 de ori în public de când a izbucnit războiul din Ucraina.
Firma Baykar, fondată în anii '80 de tatăl lui Selcuk B., Ozdemir Bayraktar, a început să se concentreze pe construcția de aeronave fără pilot începând cu 2005, într-o perioadă în care Turcia căuta să își întărească industria de apărare.
TB2 a jucat un rol atât de important în Siria, Irak, Libia și Nagorno-Karabah, în plus față de Ucraina, încât acum reprezintă vârful de lance al exporturilor turcești. Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a spus că cererea internațională pentru drona TB2 și noua Akinci este uriașă.
Selcuk Bayraktar, care este căsătorit cu fiica lui Erdogan, Sümeyye, a spus că Baykar poate produce 200 de TB2 pe an.
Selcuk B. a mai spus că este foarte mândru de dronele folosite în Ucraina, dar și în Nagorno-Karabah, enclava de etnici armeni de pe teritoriul aliatului Turciei, Azerbaidjan, acolo unde forțele de la Baku au recucerit teritorii vaste în 2020.
Sistemele rusești de distrugere a dronelor, „ineficiente” împotriva Bayraktarului
Despre războiul declanșat de Rusia, acesta a spus că „este o invazie ilegală, așa că TB2 ajută poporul onorabil al Ucrainei să își apere țara”.
„Ocuparea ilegală a Karabahului a fost ca o rană în inimă încă din copilăria noastră”, a spus Selcuk B. „Și în calitate de ingineri care dezvoltă această tehnologie, este o onoare să ne fi ajutat frații și surorile aici să-și redobândească teritoriul”.
Rusia s-a mândrit acum două săptămâni cu o nouă generație de arme cu laser, inclusiv un sistem mobil care Moscova spune că poate să orbească sateliți și să distrugă drone.
Selcuk Bayraktar, care s-a născut la Istanbul și a studiat la Universitatea din Pennsylvania și la MIT, a spus însă că noile arme ale Rusiei vor fi ineficiente împotriva TB2.
„Raza de acțiune a lor este limitată și dacă raza de acțiune a sistemului tău de detecție și a muniției tale sunt mai mari, nu vor fi eficiente”, a explicat Selcuk B.
Producătorul Bayraktarului pregătește noi drone și mai performante
Baykar lucrează la o nouă variantă a faimoaselor drone, TB3, care va avea aripi pliabile și va putea să folosească pista scurtă de decolare și aterizare a portavioanelor. În plus, turcii mai lucrează și la o aeronavă de luptă fără pilot numită MIUS sau Kizilelma.
„Primul zbor al Kizilelma va avea loc anul următor, iar TB3 ori până la finalul anului ăsta ori la începutul anului următor”, a spus Selcuk B.
Pe termen lung, Selcuk B. a spus că firma sa lucrează la „drone taxi”, pentru care va mai fi nevoie de timp întrucât necesită o tehnologie a autonomiei de nivel înalt, „practic, inteligență artificială”, dar că odată ce va fi gata, „va revoluționa felul în care oamenii vor fi transportați în orașe”.
Invazia rușilor în Ucraina a provocat mii de victime, a strămutat alte milioane și a crescut riscul izbucnirii unei confruntări directe între Rusia și SUA.