Kievul le cere ţărilor vecine membre NATO să doboare rachetele şi dronele ruseşti în vestul Ucrainei

Data publicării:
Global Hawk
Dronă Global Hawk a SUA folosită pentru supraveghere în Marea Neagră, imagine de arhivă. Foto: Profimedia Images

Ucraina le-a cerut miercuri ţărilor vecine membre NATO să doboare rachetele şi dronele ruseşti care vizează ţinte în regiunile sale din vest, relatează AFP, preluată de Agerpres.

"Ruşii lovesc din ce în ce mai mult instalaţii din apropierea graniţei cu NATO", a declarat şeful diplomaţiei ucrainene, Andrii Sibiha, care a cerut un "răspuns comun, ferm şi decisiv". Doborârea acestor proiectile "ar fi un pas demn şi corect", a adăugat el.

SUA și Marea Britanie promit că vor răspunde de urgență solicitărilor Ucrainei

Şefii de diplomaţii americană şi britanică au promis, miercuri, la Kiev, că vor răspunde "de urgenţă" solicitărilor din partea Ucrainei, care cere în special să poată lovi în profunzime teritoriul Rusiei cu rachete occidentale.

Vizita secretarului de Stat american Antony Blinken şi a omologului său britanic David Lammy survine într-un moment delicat pentru Ucraina, forţele acesteia fiind în dificultate pe frontul de Est, în pofida ofensivei surpriză lansate la începutul lunii august în regiunea rusă Kursk.

Pentru a face faţă succeselor din teren ale rușilor, Kievul cere constant autorizarea pentru a lovi ţinte mai îndepărtate în Rusia folosind rachete cu rază lungă de acţiune furnizate de Occident, în timp ce Moscova este la rândul ei acuzată că a primit rachete balistice din Iran.

"Lucrăm de urgenţă pentru a continua să ne asigurăm că Ucraina dispune de ceea ce are nevoie pentru a se apăra eficient", a declarat Blinken în cadrul unei conferinţe de presă, precizând că preşedintele american Joe Biden şi prim-ministrul britanic Keir Starmer vor discuta împreună vineri aceste cereri.

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri