Fostul preşedinte al SUA Donald Trump "reprezintă un extremism care ameninţă chiar bazele republicii”, a spus actualul șef al Casei Albe, Joe Biden, într-un discurs televizat.
„Egalitatea şi democraţia sunt atacate” în acest moment în Statele Unite, a avertizat, de asemenea, preşedintele democrat care s-a adresat din oraşul Philadelphia, leagănul naţiunii americane.
Joe Biden a subliniat că „nu există loc pentru violenţa politică” în Statele Unite, referindu-se la predecesorul său republican, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Nu putem permite ca violenţa să fie banalizată”, a spus preşedintele democrat, criticând un partid republican aflat în mâinile lui Donald Trump şi pe susţinătorii miliardarului care „nu cred în statul de drept”.
În faţa susţinătorilor lui Donald Trump care „vor să tragă ţara înapoi”, americanii trebuie „să apere” democraţia, a avertizat Joe Biden.
Democraţia americană nu este „garantată” şi „trebuie să o apărăm”, adăugat el, criticându-i pe susţinătorii lui Trump care susţin, în opinia preşedintelui democrat, o Americă „fără drept la intimitate, fără drept la contracepţie, fără dreptul la căsătorie cu persoana iubită”.
Editor : M.B.