Italia a găsit potenţialii vinovați pentru agravarea epidemiei. Giuseppe Conte: Un spital a încălcat protocoalele

Data actualizării: Data publicării:
Novel coronavirus: rapid increase of COVID-19 cases in Italy
FOTO: Agerpres

Italia a găsit potențialii vinovați pentru agravarea epidemiei de COVID-19 care afectează nordul țării. Într-un spital nu au fost respectate măsurile de siguranță, în timp ce numeroși oameni au încălcat recomandările și au pleacat de acasă, din localități aflate în carantină.

În același timp, autoritățile se tem că impactul economic al virusului va fi mare, dar nu pot estima în acest moment valoarea pierderilor.

În Italia, şapte persoane au murit din cauza coronavirusului, iar 229 sunt infectate cu acest virus.

Ultima victimă este un italian de 62 de ani, ca şi ceilalţi şase avea probleme de sănătate.

În nordul Italiei sunt 11 localităţi în carantină, la intrarea şi la ieşirea din aceste zone fiind instituite filtre de poliţie.

Astfel, cine iese fără permisiune din zona de carantină este amendat, însă localnicii cunosc bine zona şi ştiu cum să evite filtrele. Ei merg în localităţile vecine pentru a face cumpărături, a transmis jurnalistul Digi24 în Italia Sergiu Balaban, care citează presa italiană.

Premierul italian Giuseppe Conte a criticat situaţia „complet inadecvată” dintr-un spital din Lombardia şi a acuzat că acolo s-au încălcat protocoalele: „Este clar că a existat un focar şi că virusul s-a răspândit de acolo. Până acum se știe, a existat management la nivelul unei structuri spitalicești care nu este în întregime în conformitate cu protocoalele prudente recomandate în aceste cazuri, iar acest lucru a contribuit cu siguranță la răspândire.”

"Pacientul numărul zero", identificat la 60 de km sud de Milano

Principalul focar al epidemiei a fost identificat la Codogno, în apropiere de Lodi, la 60 km sud de Milano. În această localitate de 15.000 de locuitori a fost spitalizat miercurea trecută un bărbat de 38 de ani.

El este considerat drept „pacientul numărul zero”, sursa unui număr mare de cazuri identificate în Lombardia (nord-vest), regiunea cea mai afectată de virus, cu 172 de cazuri depistate dintr-un total de 229 în Italia, inclusiv şapte decese. Potrivit media, pe lângă soţia sa însărcinată în 8 luni şi alte rude, mai mulţi dintre medicii care l-au examinat au fost infectaţi, precum şi infirmiere, îngrijitori şi apoi pacienţi şi anturajul acestora.

Italia a devenit cel mai mare focar din Europa. Autoritățile italiene încearcă să limiteze răspândirea bolii. 11 orașe sunt în carantină, catedrala din Milano a fost închisă și carnavalul de la Veneția s-a încheiat mai devreme.

1,8 milioane de italieni și-au anulat vacanțele în lunile următoare.

Cele mai afectate zone sunt Lombardia și Veneto

Nu este o epidemie națională, nu sunt cazuri extinse la nivel național. Tocmai pentru a preveni acest lucru, autoritățile se grăbesc să ia măsuri. Încă de vineri seară au fost impuse restricții. Au fost închise școli, restaurante, baruri, birouri publice, nici trenurile nu mai opresc în localitățile restricționate.

„Am luat măsuri pe care nicio altă țară nu le-a luat. Aceste măsuri trebuie să reducă riscul de contaminare", a declarat Conte într-un interviu acordat televiziunilor italiene.

„Protecția civilă a reacționat imediat. Este posibil să fi avut unele scăpări în primele zile, dar am folosit resurse umane și financiare incredibile. Am impus verificări suplimentare, dar este imposibilă efectuarea unor controale atât de largi încât să-i acoperim pe toți cei care intră în Italia prin toate mijloacele. Asta ar însemna blocarea țării”, a spus Giuseppe Conte.

Premierul a recunoscut că această epidemie ar putea avea efecte asupra economiei țării.

Românii care se întorc din Italia din zonele afectate de coronavirus vor sta 14 zile în carantină

Redactare G.M.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Mândria supremă a Antoniei sunt copiii ei: "Cea mai mare realizare a mea". Reacțiile urmăritorilor: "Ce...
Film Now
Kaley Cuoco, schimabare radicală de look. Cum arată azi celebra Penny din „Big Bang Theory”
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în...
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Johnny Depp: Toată lumea a fost împotriva mea. Nu am resentimente sau vreo rezervă de ură
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”