Două persoane sunt cercetate penal în Italia, fiind suspectate de „colaborare cu serviciile ruse de informaţii în vederea furnizării acestora a unor informaţii de natură sensibilă”, relatează AFP, preluat de News.ro.
Miercuri, 20 noiembrie, autoritățile italiene au declarat că cercetează penal două persoane cu privire la spionaj în favoarea „informaţiilor” ruse.
Parchetul din Milano anunţă într-un comunicat că angajează o procedură penală cu privire la „corupere de cetăţeni în scopuri teroriste şi subversive”.
Cei doi inculpaţi sunt suspectaţi de „colaborare cu serviciile ruse de informaţii în vederea furnizării acestora a unor informaţii de natură sensibilă”.
Potrivit concluziilor anchetei preliminare, începând din mai 2023, ei au „căutat documente clasificate, fotografii ale unor instalaţii militare şi informaţii despre tehnicieni specializaţi în drone şi securitate electronică”, în schimbul unei remuneraţii în criptomonede.
În urma perchezițiilor, s-a constatat „interesul informaţiilor ruse faţă de cartografierea sistemului de supraveghere video a oraşelor Milano şi Roma”, dar şi a „zonelor gri, zone urbane neechipate cu camere de supraveghere”, precizează parchetul.
Ei au propus unor societăţi de taxi de la Milano să le echipeze în mod gratuit vehiculele cu camere de bord, cu scopul de a preda imaginile spionajului rus, care „le-ar fi putut exploata în multiple scopuri”.
Editor : Ș.A.