Autorităţile din Venezuela anchetează furtul unor animale de la o grădină zoologică din statul Zulia, din vestul ţării. Oamenii legii cred că hoţii le-au furat pentru a le mânca – încă un semn al foametei cu care se confruntă statul latino-american din cauza penuriei cronice de alimente, conform News.ro.
Un oficial din poliţie a declarat că doi pecari(animale înrudite cu porcii mistreți- n.r.) au fost furaţi în weekend de la Grădina Zoologică Zulia, din oraşul Macaraibo, în apropiere de graniţa cu Columbia. „Presupunem că au fost luaţi cu intenţia de a fi mâncaţi”, a spus Luis Morales, un oficial de la divizia Zulia a Poliţiei Naţionale.
Pe de altă parte, directorul grădinii zoologice, Leonardo Nunez, spune că valul de furturi care a vizat, în ultimele săptămâni, animale din 10 specii, inclusiv un bizon care a fost tăiat bucăţi, a fost orchestrat de traficanţi de droguri care vor să vândă animalele. „Iau totul aici! Animalele nu au fost luate pentru a fi mâncate”, a declarat Nunez într-un interviu.
Prăbuşirea haotică a modelului economic socialist din ţară a dus la penurii cronice de alimente, ceea ce a dus la malnutriţie şi a lăsat milioane de oameni în imposibilitatea de a găsi mâncare.
Preşedintele Nicolas Maduro pune lipsa alimentelor pe seama protestelor opoziţiei, care au blocat drumurile, dar şi pe „războiul economic” condus de adversari, cu ajutorul Washingtonului.
Problemele economice au lăsat şi grădinile zoologice fără suficientă mâncare pentru animale. Aproximativ 50 de animale au murit de foame anul trecut, la o grădină zoologică din Caracas, spune un lider de sindicat. Guvernul neagă însă faptul că a existat această problemă.