Imaginile din satelit realizate săptămâna trecută arată noi tranșee săpate în apropierea orașului Armiansk din nordul Crimeei, lângă granița cu regiunea Herson.
O imagine capturată de Planet Labs PBC pe 5 noiembrie arată un șanț săpat într-un câmp unde cu doar o săptămână mai devreme, pe 29 octombrie, nu era niciunul.
De asemenea, rușii au restaurat tranșeele din zona punctului de control Chonhar dintre Crimeea și regiunea Herson.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Tranșeele săpate în nordul Crimeei sugerează că liderii militari ruși sunt îngrijorați în legătură cu o posibilă contraofensivă ucraineană care să avanseze spre Crimeea, pensinsula ocupat ilegal de ruși în 2014, scrie CNN.
Între timp, trupele ucrainene au avansat în ultimele zile aproximativ 20 de kilometri în regiunea Herson. Joi, soldații ucraineni au intrat în orașul Kiselivka, oraș care se află la aproximativ 15 kilometri nord-vest de orașul Herson, de-a lungul drumului principal dinspre Nikolaev.
Rușii au anunțat că se retrag din orașul Herson ocupat anterior, pe cealaltă parte a râului Nipru.
Editor : R.K.