Hamas, despre proiectul de armistițiu cu Israel: „Nu putem vorbi încă de acord”. Ce prevede documentul

Data publicării:
militanți Hamas in tunel
FOTO: Profimedia Images

Un înalt responsabil Hamas în Liban a afirmat sâmbătă că mişcarea sa este deschisă oricărei discuţii care ar pune capăt „agresiunii” israeliene în Fâşia Gaza, dar a apreciat că este prematur să se discute despre un acord privind un armistiţiu.

Un proiect de acord de armistiţiu între Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas, elaborat de mediatorii din Qatar, Statele Unite şi Egipt, prevede în special eliberarea de ostatici deţinuţi în Fâşia Gaza în schimbul unor prizonieri palestinieni încarceraţi de Israel.

„Hamas şi-a reiterat disponibilitatea de a discuta orice iniţiativă (...) care ar pune capăt agresiunii barbare împotriva poporului nostru palestinian în Gaza”, a declarat Osama Hamdane într-o conferinţă de presă la Beirut.

El a confirmat că mişcarea sa a primit propunerea de armistiţiu, dar sunt detalii care, în opinia sa, lipsesc. Această „propunere este un acord-cadru care trebuie studiat (...) Nu putem vorbi încă de acord”, a subliniat el.

După examinare, „ne vom anunţa poziţia care se va baza pe (...) dorinţa noastră de a pune capăt cât mai repede posibil agresiunii împotriva poporului nostru”, a adăugat Hamdane, potrivit AFP, prleuată de Agerpres.

Ce prevede proiectul de acord

Potrivit unei surse din Hamas, o primă fază a proiectului prevede mai ales un armistiţiu de şase săptămâni în timpul căruia Israelul va trebui să elibereze 200 până la 300 de prizonieri palestinieni în schimbul a 35 până la 40 de ostatici încă deţinuţi în Gaza.

Războiul a fost declanşat pe 7 octombrie de un atac fără precedent al Hamas pe teritoriul israelian, care s-a soldat cu moartea a peste 1.160 de persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza datelor oficiale israeliene.

Ca răspuns, Israelul a promis că va „nimici” Hamas şi a lansat o ofensivă militară care a făcut 27.238 de morţi, în mare majoritate civili, potrivit unui bilanţ prezentat sâmbătă de Ministerul Sănătăţii al mişcării islamiste.

Aproximativ 250 de persoane au fost răpite şi duse în Fâşia Gaza pe 7 octombrie, potrivit Israelului, şi 132 de ostatici sunt încă ţinuţi acolo. Dintre aceştia, 27 au fost declaraţi morţi de armată.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu s-au mai întors oamenii azi pe Lună, deși acum peste 50 de ani s-a putut: adevărul din spatele...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret: „Sunt în stare de șoc!”
Pro FM
Iubita lui Julio Iglesias Jr., trup de zeiță într-o rochie scurtă, cu un decolteu imposibil de ignorat. Fanii...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Ce trebuie să știm despre pornirea motorului în sezonul rece. Sfaturi esențiale pentru șoferi de la Titi Aur
Newsweek
400.000 pensionari iau 1.800 lei în plus la PENSIE în decembrie. Ministrul muncii zice cine ia banii
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
protest lituania
Proteste în Lituania după alianța social-democraților cu un partid condus de un politician judecat pentru...
Digi Animal World
Ce fel de stăpân de câine ești? Oameni de știință au descoperit trei categorii de proprietari
Film Now
Cum a reacționat Dwayne „The Rock” Johnson când o femeie i-a spus că are cancer în stadiu terminal. Imaginile...
UTV
Celine Dion si Jennifer Lopez au stralucit pe scena show-ului aniversar Elie Saab in Arabia Saudita – 45 de...