Hamas a avut un plan premeditat de a folosi violul și violența sexuală ca armă de război pe 7 octombrie (activiști)

Data actualizării: Data publicării:
ușă albă lovită de gloanțe și pătată de sânge în kibbutzul Kfar Azza din Israel
Teroriștii Hamas au comis acte odioase de violență sexuală împotriva victimelor lor în timpul atacului din 7 octombrie. Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Hamas a avut un plan premeditat de a folosi violența sexuală și violul ca armă de război împotriva Israelului în timpul atacului odios din 7 octombrie și după, spune o activistă și avocată israeliană, citată de BBC.

Profesoara Ruth Halperin-Kaddari spune că a văzut imagini video cu femei israeliene din mai multe locuri a căror stare „i-a îndepărtat orice dubiu” că au fost violate.

Nivelul la care teroriștii Hamas au comite acte de violență sexuală în timpul atacului din octombrie este încă neclar, însă autoritățile israeliene spun că au adunat, până acum, peste 1.500 de mărturii de la martori și de la medici.

Imaginile și clipurile video de la festivalul de muzică Supernova sunt, de asemenea, un indiciu cu privire la modul de acțiune al teroriștilor.

Poliția israeliană investighează acte de violență sexuală precum violuri în grup sau mutilarea sexuală a victimelor.

„Avem mărturii directe de la martori oculari, inclusiv o supraviețuitoare care spune că s-a ascuns într-un tufiș în timpul atacului și a asistat la momentul în care mai mulți bărbați violau o femeie”, spune Halperin-Kaddari.

Ea mai spune că a vorbit cu un medic care i-a spus despre cazul unei femei în stare critică, cu hemoragie, care fusese violată de patru bărbați.

„Am văzut imagini și clipuri video din mai multe locuri – cadavre care fuseseră mutilate într-un fel specific și care ne-au îndepărtat orice dubiu – aceste femei au fost violate înainte de a fi executate.

Aceste dovezi și numărul mare de cazuri într-un interval mic de timp într-un spațiu mare ne arată că așa ceva nu s-ar fi putut întâmpla fără un plan premeditat de a folosi violența sexuală ca armă de război”, mai spune ea.

Israelul cere ONU să recunoască aceste crime de război

Hamas neagă că a comis astfel de abuzuri. Unul dintre reprezentanții săi, Basem Naim, a declarat pentru WaPo că gruparea consideră „orice relație sexuală în afara căsătoriei complet interzisă”, conform doctrinei religioase a islamului.

Activiștii israelieni cer organizațiilor internaționale să recunoască public felul în care Hamas a folosit violența sexuală în atacul împotriva Israelului din 7 octombrie.

Halperin-Kaddari, care a fost vreme de 12 ani membră a Convenției ONU Împotriva Discriminării Femeilor, spune că ea dar și alți activiști continuă să ceară agențiilor ONU să recunoască aceste crime împotriva umanității comise de Hamas.

„În mod regretabil, până acum o săptămână, niciuna dintre aceste agenții nu a folosit explicit termenul de «violență sexuală»”, mai spune ea.

ONU nu a răspuns încă la aceste acuzații că tergiversează, în Halperin-Kaddari a vizitat sediul de la Geneva pentru a atrage atenția asupra situației.

Agenția pentru femei a ONU a emis un comunicat, la opt săptămâni după atac, în care a recunoscut că au existat atrocități de natură sexuală.

Yael Sherer, de la un grup de activism împotriva violenței sexuale, Survivors of Sexual Violence, spune că și bărbații au fost victimele acestor atrocități pe 7 octombrie.

„Teroriștii Hamas s-au asigurat că își bat joc și că îi dezonorează pe acești oameni în mai multe moduri, inclusiv prin violențe comise asupra cadavrelor lor și după moarte.

Am văzut, de asemenea, oameni de diferite vârste care fuseseră legați și dezbrăcați”, a spus ea.

O comisie a ONU investighează, în prezent, crime de război comise de ambele părți din războiul Israel-Hamas, concentrându-se și pe acte de violență sexuală comise pe 7 octombrie. Israelul refuză, însă, să coopereze cu această investigație, motivând că ea este părtinitoare.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...